This post is the first in a series – Notes on Ada Kaleh– where we share ongoing research on the Ada Kaleh island. The aim is to present fragments of its history, and to bring the non-specialist public behind the scenes of research work. These posts will show our work in progress, and how it evolves with time; we deal with patchy and fragmentary information, and each new brick can take the story towards a new direction. So we hope you will enjoy the adventure alongside us!
What is an island? We are taught to see islands as geographical symbols: a dark dot surrounded by blue waters. But an island is a network, where humans and non-humans alike – animals, plants, soil, water and rock – mingle, creating a particular sense of place. As Phillip Vannini and Jonathan Taggart write in a paper published in the Cultural Geography Journal, islandness, or the way someone experiences an island, is a “corporeally, affectually, practically, intimately experience.”
But what happens when an island is scheduled for abandonment? How can you translate the various entangled relations, how do you capture people’s affective engagement with its affordances?
Case study: Ada Kaleh island, Danube Gorges.
In the mid 1960s, plans of sinking Ada Kaleh island (Romania) emerged, in view of the construction of the Iron Gates hydropower plant. Several teams took over the project of documenting the island before this happened, with members from the Romanian Academy, the Direction of the Historical Monuments, topographers, and administrators. The main aim was to relocate and recreate some of its ‘contents’ on the nearby Simian island, to create an outdoor museum with parts of the citadel and some of the dwellings. But the documentation was also meant to preserve the memory of that which would be lost. Or, as in the case of plants and animals, to assure their survival.
So, for a couple of years, teams of architects, archaeologists, botanists, zoologists, geographers, and engineers measured the island, drew it, photographed it, collected samples and specimens. The resulted maps, graphs, photos and drawings unpacked the island, turning it into mobile inscriptions- an island on paper. Similarly to how the bricks from its old citadel were recorded, counted, and dismantled, the whole island followed suit.
The island expanded and travelled through space. Fragments of it ended up in archives, in botanical gardens, in museum rooms or in private homes. For those who have never seen Ada Kaleh, there is another island which now lives between dusty sheets and in forgotten archival corners. As a result, the island became part of new contexts, far from its Danubian origins.
///
Imagini (în sensul acelor de ceasornic de la stânga): 1. Cyperus fuscus L. colectat de langa Orsova și Ada Kaleh (arhiva Naturalis Biodiversity Center, europeana.eu); 2. Fragment din harta topografică a Ada Kaleh cu copacii și speciile lor (* Arhiva INP-Institutul National al Patrimoniului); 3. Sternbergia lutea (narcisa de toamnă) adusa de la Ada Kaleh la Grădina Botanică din București.
Reading through thousands of pages in the archives we discover documents and correspondence written in an administrative jargon. After all, they were meant for the eyes of administrators and politicians. However, throughout we also catch glimpses of other voices and points of view which capture ‘the experience of Ada Kaleh’: photographs of daily life on the island, nature corners, or the voices of passionate zoologists or botanists fascinated with the life on the island. These people were outsiders to the island, yet their actions got entangled with the island during its last years.
Plants, 1968
The members of the Iron Gates Complex Research Group were in charge of drafting the scientific documentation. The Group was led by Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, corresponding member of the Romanian Academy (see here a short clip ). Part of this working group were botanists, such as Vasile Diaconescu from the Botanical Gardens. In 1968 these specialists submitted several lists of plants which were meant to be relocated from the island, their quantities and time of year to do the procedures. Among these we find:
Trees and shrubs
- Cypress
- Medlar
- Pomegranate
- Figs
- Mulberry
- Chestnuts
- Apple, cherry, pear, quince and peach trees
- Lilac
- Roses
- Hydrangeas
- Grape ivy
Other plants
- Snapdragon flower
- Tulips
- Jasmine
- Irises
- Dahlias etc.
///
Detaliu dintr-un document despre speciile de floră destinate relocării pe insula Simian. Subspecii de vita de vie (* Arhivele INP- Institutul Național al Patrimoniului)
But how were the plants experienced in situ? In most of the photographs and postcards from Ada Kaleh lush vegetation is omnipresent, engulfing the old citadel, making its way through the cracks, or lining the narrow country lanes. The documents unpack what otherwise would have been an entangled ecosystem of plants, animals, rocks and humans (more on this in future posts).
///
Imagini (in sensul acelor de ceasornic de la stanga): 1. Fragment dintr-o fotografie din Arhiva INP; 2. Ilustratie din volumul “Monumente de arhitectura din localitatile disparute sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Portile de Fier”; 3-4 Fotografii din Fototeca Ada Kaleh, Arhiva INP.
Patrick Leigh Fermor shared his experience of wandering through the island in his youth, sometime in the early 1930s:
“A little way downstream from Orșova, in the middle of the river, the small island of Ada Kaleh divided the current. Plumed with poplars and mulberries, the line of the wooden roofs was suddenly broken by a shallow dome and a minaret, and in the lanes strolled curious figures in Turkish dress.
Vine-trellises or an occasional awning shaded the cobbled lanes. There were hollyhocks and climbing roses and carnations in whitewashed petrol tins, and the heads and shoulders of the wives who flickered about among them were hidden by a dark feredjé [..]
A pathway among pear trees and mulberries led to a little cemetery where turbanned headstones leant askew and in one corner lay the tomb of a dervish prince from Bokhara who had ended his life here after wandering the world, ‘poor as a mouse,’ in search of the most beautiful place on earth and the one most sheltered from harm and mishap.” Between the Woods and the Water (1986)
What happened to the plants on the lists? The story is fragmentary, and reconstructing it depends on the hazard of the archives – one finds bits and pieces of a much larger story. What we know so far is that a sum of 80,000 lei were allocated to this operation. The Direction of the Historical Monuments proposed to relocate the plants directly to the Simian island. However, the land was not ready. Thus, Intreprinderea de Gospodarie Comunala Turnu Severin were left in charge to temporarily move the plants to the green houses in the city.
Unfortunately, in a document from November 1968 (INP Archive) they wrote to the Direction of the Historical Monuments that half of the plants had not survived the relocation. Their hypothesis was that these were mature plants and that the relocation had involved difficult conditions- transportation by cart (on the island), boat and truck.
At the moment we don’t know if there are more documented episodes to this story. But from reading the repeated exchanges between institutions one gets a sense of specialists trying to preserve the plants and to assure their successful relocation. What also emerges from the pages are the complex workings of an institutional system which dealt with the documentation and ‘relocation’ of Ada Kaleh (more on this in future posts).
We do know though that some of the plants survived (as living plants), either collected as scientific specimens or as personal mementos: fig trees were planted near Titan Metro station or in other parts of Bucharest by former dwellers from Ada Kaleh, and autumn daffodils can be found in the Botanical Gardens in Bucharest. And who knows were others might have ended up?
As a final note, it is also down to us how we choose to travel through the archives. A good example is the journey taken by the architect Silvia Mihaela Diaconu. Based on a mix of research, interviews, graphic reconstruction, and architectural interventions, she created “an alter-ego of Ada Kaleh” : The Enchanted Gardens of Ada Kaleh. It is an exploration which starts from material traces, but takes us into a land of imagination where we can affectually and intimately experience a sense of islandess, as Phillip Vannini and Jonathan Taggart would have said. It will never be the same as the experience of those who have lived on the island. But it is the journey we can take.
PS: Behind the scenes
- Time: 1 1/2 months of research
- Where: Internet, Archives, Emails, Zoom
- How: networking, tracking down useful information and researchers who have dealt with the topic, reading and collecting memories, sending permit applications, spending time in the archives, thinking and writing.
*Acknowledgments
We thank INP- Institute of National Heritage for the permission to research in the archives and reproduce the images, and to Alin Saidac for his kind assistance.
Thanks are also due to Cristian Besliu for sharing a number of resources, and to Silvia Diaconu for sparing some of her time to talk to us about her research.
Cover image: INP Archives.
Text by Alexandra Ion
///
Deconstruind o insulă. Ada Kaleh și plantele ei
Această postare este prima dintr-o serie – Note despre Ada Kaleh– în care împărtășim din cercetările noastre în curs despre insula Ada Kaleh. Scopul este de a prezenta fragmente din istoria insulei și de a aduce publicul nespecializat în culisele activității de cercetare. Postarile vor ilustra cum evoluează în timp interpretarile noastre; avem de-a face cu informații neuniforme și fragmentare și fiecare nouă cărămidă poate duce povestea spre o nouă direcție. Așadar, sperăm că vă veți bucura de aventura alături de noi!
Ce este o insulă? Suntem obișnuiți să vedem insulele ca simboluri geografice: un punct întunecat pe hartă, înconjurat de ape albastre. Dar o insulă este o rețea complexă, în care sunt prinși deopotrivă oameni, animale, plante, sol, apă, ruine și stânci. Din interacțiunile lor reiese un anume fel de a fi al locului. Așa cum scriu Phillip Vannini și Jonathan Taggart într-o lucrare publicată în jurnalul Cultural Geography, insularitatea sau felul în care cineva experimentează o insulă este o „experiență corporală, afectivă, practică, intimă”.
Dar ce se întâmplă atunci când o insulă este programată pentru a fi abandonată? Cum se pot documenta diferitele relații între elementele componente? Cum se poate surprinde modul în care locuitorii sau vizitatorii insulei interacționau cu potențialul ei? Dar elementele non-umane?
Studiu de caz: Insula Ada Kaleh, Cheile Dunării.
La mijlocul anilor 1960 au apărut planuri de scufundare a insulei Ada Kaleh (România), în contextul construirii hidrocentralei de la Porțile de Fier. Mai multe echipe au fost însărcinate cu documentarea insulei înainte ca ea să dispară, incluzând membri de la Academia Română, Direcția Monumentelor Istorice, topografi și administratori. Scopul principal era mutarea și reconstituirea unor elemente componente pe insula Simian din apropiere, crearea unui muzeu în aer liber cu părți ale cetății și cu unele dintre locuințe. Dar documentația avea și rolul de a păstra memoria a ceea ce avea să se piardă. Sau, în cazul plantelor și animalelor, pentru a le asigura supraviețuirea.
Așadar, timp de câțiva ani, echipe de arhitecți, arheologi, botaniști, zoologi, geografi și ingineri au măsurat insula, au desenat-o, au fotografiat-o, au strâns probe și specimene. Hărțile, graficele, fotografiile și desenele rezultate au ‘despachetat’ și deconstruit insula, transformând-o în inscripții mobile, pe hârtie. Așa cum cărămizile din cetate au fost înregistrate, numărate și demontate, la fel s-a întâmplat cu întreaga insulă.
În consecință, insula s-a extins și a călătorit prin spațiu, departe de originile sale dunărene. Fragmente din ea au ajuns în arhive, în grădini botanice, în săli de muzeu sau în case private. Pentru cei care nu au văzut niciodată Ada Kaleh, acum există o altă insulă care trăiește între coperte vechi de dosare și în colțuri uitate de arhivă.
In arhive se păstrează mii de pagini de documente și corespondență despre proiectul documentării și strămutării insulei. Limbajul este unul al jargonului administrativ. La urma urmei, aceste hârtii erau destinate ochilor administratorilor și politicienilor. Cu toate acestea surprindem și alte voci și puncte de vedere care păstrează un ecou a ceea ce însemna „experiența Ada Kaleh”: fotografii ale vieții de zi cu zi pe insulă, colțuri de natură sau vocile zoologilor și botaniștilor fascinați de viața de pe insulă. Acești oameni erau străini de insulă, dar acțiunile lor s-au împletit cu ultimii ani de existență ai insulei.
Plantele, 1968
Membrii Grupului de Cercetări Complexe Porțile de Fier au fost însărcinați cu redactarea documentației științifice. Grupul era condus de Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, membru corespondent al Academiei Române (aici un scurt clip). În acest grup erau și specialiști în floră, precum Vasile Diaconescu de la Grădina Botanică.
În 1968, acești specialiști au propus mai multe liste cu plante care urmau să fie mutate de pe insulă, cantitățile lor și perioada anului când trebuiau făcute transplantările. Printre acestea găsim:
Copaci și arbuști
• Chiparos • Moșmon • Rodie • Smochin • Dud • Castan • Meri, cireși, peri, gutui și piersici • Liliac • Trandafiri • Hortensii • Viță de vie
Alte plante
• Gura leului • Lalele • Iasomie • Iriși • Dalii etc.
Dar cum erau aceste plante in situ? În majoritatea fotografiilor și cărților poștale din Ada Kaleh, vegetația luxuriantă este omniprezentă, înghițind vechea cetate, făcându-și loc printre crăpături sau marcând potecile înguste. Documentele redau în termeni abstracți un întreg ecosistem cu plante, animale, ruine și oameni (mai multe despre acest lucru în postările viitoare).
Patrick Leigh Fermor a povestit întâlnirea lui cu vegetația insulei cândva la începutul anilor 30:
“Mica insulă Ada Kaleh stătea în calea curentului, în mijlocul rîului un pic în aval de Orșova. Presărată cu plopi și duzi, linia acoperișurilor de lemn era brusc spartă de o cupolă joasă și un minaret, iar pe poteci se plimbau siluete interesante în straie turcești.
Spaliere cu viță de vie sau o copertină ocazională umbreau aleile pietruite. Se vedeau nalbe, trandafiri cățărători și garoafe în cutii de benzină văruite, iar capetele și umerii soțiilor care se strecurau printre ele erau ascunse de un văl întunecat [..]
O cărare printre peri și duzi ducea la un mic cimitir unde pietre funerare cu turbane stăteau într-o rână, iar într-un colț se afla mormântul unui prinț derviș din Bokhara care și-a încheiat viața aici după ce a rătăcit prin lume „sărac ca un șoarece” în căutarea celui mai frumos loc de pe pământ.” Between the Woods and the Water (1986)
Ce s-a întâmplat cu plantele de pe liste? Povestea este fragmentară și reconstituirea ei ține de hazard, deoarece în arhive apar detalii pe bucăți. Ceea ce știm până acum este că s-a alocat suma de 80.000 de lei pentru transplantarea vegetației. Direcția Monumentelor Istorice a propus mutarea plantelor direct pe insula Simian. Cu toate acestea, terenul nu era pregătit. Astfel, Intreprinderea de Gospodarie Comunală Turnu Severin a fost însărcinată cu mutarea temporară a plantelor în serele din oraș.
Din păcate, într-un document din noiembrie 1968 (arhiva INP) Intreprinderea de Gospodarie Comunală scrie Direcției Monumentelor Istorice că jumătate dintre plante nu au supraviețuit relocării. Ipoteza lor era că acest lucru se datorează faptului că erau plante mature și că relocarea presupusese condiții dificile – transportul cu căruța (pe insulă), barca și camionul.
Pentru moment nu știm dacă există mai multe episoade documentate în această poveste. Dar citind schimburile repetate dintre instituții transpare interesul specialiștilor de a păstra plantele și a le asigure relocarea cu succes. Ceea ce reiese de asemenea dintre pagini este încrengătura instituțiilor desemnate să se ocupa cu documentarea și „relocarea” Ada Kaleh (mai multe despre aceasta în postările viitoare).
Știm însă că unele dintre plante au supraviețuit (ca plante vii), fie adunate ca specimene științifice, fie ca amintiri personale: smochini au fost plantați lângă stația de metrou Titan sau în alte părți ale Bucureștiului de foști locuitori din Ada Kaleh și narcise de toamnă pot fi vizitate în Grădinile Botanice din București. Și cine știe pe unde au ajuns alte plante?
Ca o notă finală, ține și de noi cum alegem să călătorim prin arhive. Un exemplu în acest sens este călătoria pe care ne-o propune arhitecta Silvia Mihaela Diaconu. Pornind de la un mix de cercetare, interviuri, reconstrucții grafice și intervenții arhitecturale, arhitecta a creat „un alter ego al Ada Kaleh”: Grădinile fermecate din Ada Kaleh. Autoarea ne propune o explorare care începe de la urme materiale, dar ne duce într-un ținut al imaginației în care putem experimenta afectiv și intim insularitatea, așa cum ar fi spus Phillip Vannini și Jonathan Taggart. Experiența nu va fi niciodată la fel ca cea de a fi trăit pe insulă. Dar este călătoria care ne este accesibilă nouă.
Text de Alexandra Ion
PS: În culisele cercetării
• Timp: 1 1/2 luni de cercetare
• Unde: Internet, Arhive, E-mailuri, Zoom
• Cum: căutarea informațiilor utile și a cercetătorilor care s-au ocupat de subiect, citirea și colecționarea memoriilor, scris cereri de acces, cercetare în arhive, gândit și scris.
* Mulțumiri INP- Institutul Național al Patrimoniului pentru permisiunea de a cerceta în arhive și de a reproduce imaginile din Fototecă, și domnului Alin Saidac pentru asistența sa amabilă.
Multumiri si lui Cristian Besliu pentru resursele puse la dispozitie si Silviei Diaconu ca mi-a oferit din timpul ei pentru a povesti despre cercetarea intreprinsa.
Sursa imagine cover: Arhiva INP, Fototeca.
State, Communities and Nature of the Lower Danube Islands: An Environmental History (1830-2020) 