Convenors: Ștefan Dorondel, Adrian Deoancă and Stelu Șerban Institutions: Francisc I. Rainer Institute of Anthropology Bucharest, The Institute for Southeast European Studies Bucharest, New Europe College. Institute for Advanced Studies Bucharest
This workshop takes mud as a capacious metaphor for all those soggy, dynamic and ambiguous wetland environments – freshwater islands, banks, floodplains, marshes, swamps, bogs, and peatlands – that are prone to rapid transformations due to their sheer materiality, that take on multiple forms, and that challenge clear-cut ideological bracketing. We are equally interested in different instantiations of land (soils, mud, sand), the forms of life that emerge in such shifting encounters, and the kinds of economic, political, and social configurations that they invite and constrain. We find mud, with its ambiguous qualities that push back against the simplifications forced upon it by modern states and capitalist economies, a fitting metaphor for the “patchy Anthropocene” (Tsing, Mathews, and Bubandt 2019).
In this workshop, we ask: (1) What forms of life and more-than-human relations emerge in such fluid encounters of the Anthropocene? (2) What kinds of economic, political, and social configurations make possible, and are made possible by, these encounters? (3) How can an analytical sensibility to muddy webs of life equip us with the theoretical and practical tools to curtail, repair, and reverse the unsavory effects of modernity’s excessive reduction of nature to human interests?
Important deadlines February 20: submission of paper proposals (400 words maximum plus a 200-word bio) to Ștefan Dorondel (dorondel@yahoo.com), Adrian Deoancă (adrian.deoanca@unibuc.ro) and Stelu Șerban (steluserban@yahoo.com)
March 1st: Invitation of papers to be presented at the workshop June 8-10: Workshop in Bucharest
Keynote speakers: Peter A. Coates (University of Bristol) Eben Kirskey (University of Oxford) Laurent Lespez (University of Paris-Est Créteil Val de Marne)
We continue the guest post series where we invite locals to share their own understanding of the Danube. The following photos and comments are signed by Ovidiu Petrita, a wildlife photographer from Corabia, Olt county. Ovidiu’s snapshots and stories show us the islands of Băloi and Chirța in the vicinity of the city, the animals and plants living in the Danube Meadow and the connections between the natural environment and human practices, from infrastructural works to teenagers’ adventures.
Photo by Ovidiu Petrița
This tree near the Şilistioara pond (a neighborhood in the western part of Corabia – note A.D.) is an old willow. It is said to be over 70 years old. I have a kind of connection with this tree. When I am troubled, I meditate next to it and feel how it recharges me. After my father passed away, I sat by the tree one night and felt a certain vibration, more personal. No season or moon goes by without me taking a few shots there, in different poses – at sunset, at sunrise, when it’s raining, when it’s snowing and so on. In this photograph the meadow had been a bit flooded and it was a nice sunset with cows grazing in the background.
Photo by Ovidiu Petrița
During the pandemic I put some bird feeders in the yard. A larger group of pheasants used to come, but in the end only this individual remained. I suspect that it had remained behind because we know that female pheasants, after laying eggs, leave the nest. And the cock remains to hatch them. Hence the popular saying, ‘ai ramas de fazan’ ( ‘you’ve been left a pheasant’). In the end we became so good friends that I could approach him within a few meters with my camera. I posted a question on my Facebook account about what it should be called. All kinds of names were proposed: Caesar, Redbeard, Spy 07, Peneș the Pheasant, Mărgelatul. I liked Napoleon, because he used to walk so proudly.
Photo by Ovidiu Petrița
By photographing the bee-eaters from the area for the last 4 or 5 years, I have ended up studying them quite a bit. I have many photos in which I have managed to capture their mating nicely. It’s a whole ritual. On the left is the male, and the one on the right, sitting on the branch, is the female. Here, the male came with an empty beak, but generally they come with an insect. And he keeps baiting the female with insects, she takes it, and she still doesn’t want it, so he leaves and brings her another insect and so on. They say that for bee-eaters pairs are for life.
Photo by Ovidiu Petrița
This ibis is also called țigănaș. It’s a bird that I saw for the first time last year, here in the Danube Meadow. They are easily scared and difficult to photograph. I followed them this year for a few days and managed to take some pretty spectacular shots. It is very important to shoot at sunset in order to see the metallic inflections of the feathers, when the light is lower and not falling perpendicularly like at noon or at sunrise.
Photo by Ovidiu Petrița
Here’s the European roller, one of my favorite birds. I caught it in flight with its wings fanned out , a trophy photo for a wildlife photographer. It couldn’t be better than that! You see, I have captured all the shades of the feathers, as well as the reflection of the sun. As with the ibis, and with all brightly coloured birds, the photo comes out well if the light hits well. Here the sun was behind me and it flew with its abdomen exactly in the sunset light.
Photo by Ovidiu Petrița
Here is the great egret. In our parts it is also called the bride of the ponds. Unfortunately, there aren’t nearly as many ponds as there were when I was a kid. All that valley from Siliștioara to Islaz (municipality from Teleorman at the confluence of the Olt with the Danube – A.D. note) were only ponds and waterways. When we were little we used to go fishing there. We were fishing with a cane stick straightened by us at the candlelight, with a cork made of corn cobs. Hooks, if we had them, were a luxury, but if we didn’t have them, we used to make them out of pin needles. I remember that we used to catch a bag of fish each. We then brought it to the market, here in Corabia, where we sold fish for fish brine for 5 lei, so that we could go out in the evening to eat an éclair and drink a Brifcor.
Photo by Ovidiu Petrița
Here is the little cove of the Băloi Island (island next to the commercial port of Corabia – note A.D.). It is called the Bay of Shells because the water is shallower and shells are caught there. This fog is due to the temperature difference between water and air. It had rained about an hour before, so the water was around 28 Celsius degrees, while the air was cooler, so this condensation formed. The bird in the frame is a gray heron (bâtlan).
Photo by Ovidiu Petrița
Here is a lizard that I encountered on a concrete conglomerate somewhere in the area of the Siliștioara swamp. Reptiles bask in the sun on the hot rocks and are very easy to photograph, as they are static if not spooked. You can photograph them at any focal length and with just about any type of exposure. This lizard was a super specimen, a very large one, about 22 cm long.
Photo by Ovidiu Petrița
Here is a red dragonfly. Dragonflies are generally blue and brown. These red ones are a bit rarer. I’ve only seen them two or three times, not often. Usually in autumn they appear in the ponds around here.
Photo by Ovidiu Petrița
Here we are on the shore, somewhere in the old forest of Siliștioara, opposite the island of Băloi. It’s a place dear to me, where I’ve been many times and I have captured many beautiful photos. Fishermen come here, especially during the scombrids season. It is very difficult to capture free of people snapshopts over here, as I managed in this frame. That evening there was a gorgeous sunset. I put the camera on a tripod, with a longer exposure, so that the Danube could come out milky and quiet.
Photo by Ovidiu Petrița
Here’s a drone photo. We see the tourist port that was built to anchor the pleasure boats that pass along the Danube. It is not really possible to anchor anymore because alluvium often comes and clogs the mouth of the harbor. However, this area has revived a bit. Before, there was so much wild vegetation on the pier that no one wanted to come here anymore.
Photo by Ovidiu Petrița
Here you can see the islands next to Corabia. On the right is a neutral island, neither Romanian nor Bulgarian. That big thing on the left is the island of Băloi, the island of our childhood. One time, around ’92-’93, I went there with some very good friends I grew up with. There weren’t as many boats as there are now. There were only two boats, these belonging to the state, old tin steamers. A fisherman took us to Băloi and the deal was to leave us there overnight. When we crossed it was about 3-4 in the afternoon. We didn’t have any tents, but we had some tarps attached to some sticks in case the rain came. We had the grill and two cases of beer with us. But the night came, and the jackals started howling and the mosquitoes biting us. I have never seen so many mosquitoes in my life! I didn’t sleep at all! We sat in water up to our necks, we even poured beer on us to get rid of mosquitoes. There were no cell phones back then, so we started yelling for someone on the shore to hear us. I think it was the most miserable night of our youth. It was a nightmare until nea Ion, the fisherman, came to pick us up the next day around lunchtime.
Photo by Ovidiu Petrița
Chirța Island is an island in the area of Gârcov (municipality west of Corabia – note A.D.). The locals call it Ibiza. It’s a very cool island, like the Blue Lagoon. I would come and camp here, sleep under the open sky and take pictures of the stars. Very cool, quiet. Superb! You feel like you are all alone in the world out here.
Photo by Ovidiu Petrița
It is said that the island is called Chirța because the terns, birds also known as waterfowl, used to gather here. The terns would have populated the area some twenty to thirty years ago, when the island was just a grain of sand.
Photo selection by Ovidiu Petrița. Interview recorded by Adrian Deoancă. The discussion has been edited for brevity and clarity.
///
Dunărea la Corabia (Olt). Eseu foto de Ovidiu Petrița
Continuăm seria de postări prin care îi invităm pe localnici să ne împărtășească propria lor înțelegere asupra Dunării. Următoarele fotografii și comentarii îi aparțin lui Ovidiu Petrița un fotograf de wildlife din Corabia, județul Olt. Cadrele și poveștile lui Ovidiu ne prezintă insulele Băloi și Chirța din vecinătatea orașului, viața animală și vegetală din lunca Dunării și intersecțiile dintre mediul natural și practicile umane, de la lucrări infrastructurale la aventuri adolescentine.
1.salcie siliștioara.jpg
Copacul ăsta de lângă balta Șiliștioarei (cartier din vestul Corabiei – notă A.D.) e o salcie bătrână. Se spune că ar avea peste 70 de ani. Am un fel de comuniune cu copacul ăsta. Când am ceva, meditez lângă el și simt că mă încarcă. După ce a decedat tatăl meu, am stat lângă copac într-o noapte și am simțit o anumită vibrație, mai personală. Nu-i anotimp, nu este lună poate, să nu trag câteva cadre acolo, în diferite ipostaze, la apus, la răsărit, când plouă, când ninge și așa mai departe. Aici, lunca era un pic inundată și a fost un apus fain cu văcuțe care pășteau în fundal.
2. napoleon.jpg
În timpul pandemiei, am pus în curte niște mini-hrănitori de păsări. Venea și un grup mai mare de fazani, dar până la urmă a rămans doar individul acesta. Bănuiesc că a ramas de fazan, că știm că făzănițele, după ce depun ouale, părăsesc cuibul. Și rămâne fazanul să le clocească. De aici și vorba din popor, ‘bă, ai rămas de fazan.’ Atât de bine ne împrieteniserăm până la urmă, că mă apropiam de el la câțiva metri cu aparatul foto. Am pus o întrebare pe contul meu de Facebook despre cum ar trebui să îl cheme. S-au propus tot felul de nume: Cezar, Barbă Roșie, Spionul 07, Peneș Fazanul, Mărgelatul. Mie mi-a plăcut Napoleon, că mergea împăunat.
3. prigorii.jpg
Fotografiind prigoriile din zonă de vreo 4 sau 5 ani am ajuns să le studiez destul mult. Am multe fotografii în care am reușit să le suprind foarte frumos modul de împerechere. Este un întreg ritual. În stânga este masculul, iar cea din dreapta, care stă pe creangă, femela. Aici, masculul a venit cu ciocul gol, dar în general vine cu o insectă. Și o tot momește pe femelă cu insecte, aia o ia, si tot nu vrea, el pleacă, îi mai aduce o altă insectă și tot așa. Se spune că, la prigori, perechile rămân pe viață.
4. tiganas.jpg
Ibisul ăsta mai e numit și țigănaș. E o pasăre pe care am văzut-o prima oară anul trecut, aici, în Lunca Dunării. Sunt foarte sperioase și greu de fotografiat. Le-am urmărit anul ăsta câteva zile și am reușit să fac câteva cadre destul de spectaculoase. Ca să se vadă inflexiunile metalice ale penelor, contează foarte mult să fotografiezi la apus, când lumina este mai jos și nu cade perpendicular cum ar fi la amiază sau la răsărit.
5. dumbraveanca.jpg
Aici e dumbraveanca, una din păsările mele preferate. Aici o am prinsă-n evantai, o fotografie trofeu a fotografului de wildlife. Mai bine de atât nu se putea. Vedeți, am toate nuanțele penelor și se vede și reflexia soarelui. La fel ca și la tigănuș, și la toate păsările viu colorate, fotografia iese bine dacă lumina bate bine. Aici aveam soarele în spate și ea a zburat cu burta exact in lumina apusului.
6. egreta_mare.jpg
Aici e egreta mare. În părțile noastre i se mai spune mireasa bălților. Din păcate, nu prea mai sunt atât de multe bălți cum erau când eram eu copil. Toată valea aceea de la Siliștioara până la Islaz (comună din Teleorman la vărsarea Oltului în Dunăre – notă A.D.) erau numai bălți și canale. Când eram mici mergeam acolo la pescuit. Pescuiam cu băț de trestie îndreptat de noi la lumânare, cu pluta din cocean de porumb. Cârlige, dacă aveam, era lux, dar dacă nu aveam, făceam și din bolduri cu gămalie. Țin minte că prindeam câte un sac de pește și veneam cu el în gura pieței, aici la Corabia, să vindem și noi, copii fiind, niște ciortănei de saramură, pe 5 lei, ca să putem ieși și noi seara să mâncăm un ecler și să bem un Brifcor.
7. golful scoicilor.jpg
Aici este golfulețul format în Insula Băloi (ostrov în dreptul portului comercial din Corabia – notă A.D.). I se spune Golful cu Scoici, că e apa mai mică și se prind scoici. Ceața asta e din cauza diferenței de temperatură dintre apă și aer. Apa avea în jur de 28 de grade, dar aerul era mai rece, că plouase cu vreo oră înainte, așa că s-a format condensul ăsta. Pasărea din cadru e un stârc cenușiu. Bâtlan i se mai spune.
8. guster.jpg
Aici e un gușter pe care l-am surprins pe un conglomerat de beton tot undeva în zona bălții din Siliștioara. Reptilele se încălzesc la soare pe pietre fierbinți și sunt foarte ușor de fotografiat, pentru că sunt statice dacă nu se sperie și poți să le fotografiezi cu orice distanță focală și cam cu orice tip de expunere. Acest gușter era un super exemplar, unul foarte mare, undeva cam la 22 cm lungime.
9. libelula rosie.jpg
Aici e o libelulă roșie. În general, libelulele sunt albastre și maro. Astea roșii sunt un pic mai rare. Pe acestea le-am văzut doar de două sau trei ori, nu mai des, de cand fac eu fotografie. Mai mult toamna apar în bălțile de aici.
10. apus.jpg
Aici suntem pe mal, undeva în pădurea veche din Siliștioara, vis-à-vis de ostrovul Băloi. E un loc drag mie, unde am venit de foarte multe ori și am multe fotografii frumoase. Este un loc foarte vizitat de pescari, mai ales în perioada scrumbiei. Adică este foarte greu să prinzi gol, liber, cum am prins eu în cadrul acesta. În seara aceea a fost un apus superb. Am pus aparatul pe un trepied, cu o expunere mai lungă, ca să poată să-mi iasă Dunărea așa lăptoasă și liniștită. 11. drona.jpg Aici e o fotografie din dronă. Vedem aici începutul portului turistic care a fost contruit pentru a ancora ambaracațiunile de agrement care trec pe Dunăre. Nu se prea poate ancora acum, că vin des aluviuni și se colmatează gura portului. Totuși s-a revigorat un pic zona asta. Înainte, pe faleză erau niște bălării de nu mai voia nimeni să vină aici.
12. insule.jpg
Aici se văd ostroavele din dreptul Corabiei. În dreapta e o insulă neutră, nici românească, nici bulgărească. Asta mare din stânga e insula Băloi, insula copilăriei noastre. Odată, prin ‘92-’93, am mers cu niște prieteni foarte buni cu care am copilărit. Nu erau atâtea bărci ca acum. Erau doar două bărci, astea ale statului, vaporașe din alea bătrânești de tablă. Ne-a dus un pescar în Băloi și înțelegerea a fost să ne lase acolo peste noapte. Când am trecut era cam 3-4 după amiază. Nu aveam corturi, dar am prins niște prelate pe niște bețe în caz că venea ploaia. Aveam cu noi grătarul și două lăzi de bere. Am luat lemne și am aprins focul să facem noi haiducie în Băloi. Dar a venit noaptea, și au început să urle șacalii și să ne piște țânțarii. N-am văzut atâția țânțari în viața mea! N-am dormit niciunul! Am stat în apă până la gât, ba am turnat și bere pe noi să scăpăm de țânțari. Nu erau telefoane mobile pe atunci, așa că am început să țipăm, doar-doar ne-o auzi cineva de pe mal. Cred că a fost cea mai nenorocită noapte a tinereții noastre. Coșmar a fost până a venit nea Ion, pescarul, să ne ia a doua zi pe la prânz.
13. insula garcov.jpg
Insula Chirța este o insula în zona localității Gârcov (comună la vest de Corabia – notă A.D.). Localnicii din sat îi zic Ibiza. E o insulă foarte faină, ca-n Laguna Albastră. Aș veni și-aș campa aici, să dorm sub cerul liber și să fac fotografii cu stelele. Foarte fain, liniște. Superb, superb, ai impresia că ești singur pe lume aici.
14. chirta.jpg
Se spune că insula se numește asa pentru că aici se adunau chirțele, păsări cunoscute și drept chire de baltă. Chirțele ar fi populat zona acum vreo douăzeci-treizeci de ani, pe când insula era doar un grind de nisip. Selecție foto de Ovidiu Petrița. A consemnat Adrian Deoancă. Discuția a fost editată pentru concizie și claritate.
The year 2020 has brought a lot of changes in our lives, including in the way we spend our spare time, our holidays, or vacations, all of us looking not only for enjoyable journeys, but also for safe conditions regarding our health protection. The most sought-after destinations within the country’s borders were the places that not only house touristic landmarks, but especially those that offer ways to relax in the middle of nature. The Danube, with its Delta and islands affords many possibilities for discovering wildlife hidden through the lush vegetation. The Danube’s islands, with their long, wild and fine sand beaches which have been known only to locals have now drawn as much attention from tourists as other more frequented touristic destinations.
Salcia, Romania
The evolution of mentality in the mechanism of selecting a destination for leisure is guided by a compass that frequently changes its magnetic poles. For cultural landscapes, the environmental conditions that lead to the development of luxuriant vegetation and varied wildlife are becoming an increasingly important factor when choosing a touristic destination. In turn, the wilderness attracts a certain type of tourist, the nature focused one, who understands it and refrains from interfering with its natural course.
Salcia, Romania
The landscape is shaped depending on how it is exploited by the human needs. The dynamic is influenced from the outside. The news about such places with a picturesque aura (which they acquired, primarily due to their geographical isolation) spreads incognito. The Danube beaches which, without being accused of using a metaphor, can appear overnight, are picturesque and the proximity to wilderness might lead to the satisfaction of the needed freedom. As a consequence, the rules that usually apply in such a space could be broken, and the preservation of the landscape largely depends on the relationship that those who prefer such places (the subject of the research also investigates the possibility that tourists have a specific profile or not, suits or not to some patterns) establish with the environment. What is more interesting, among other things, is finding the direction environmental issues are heading and developing.
Salcia, Romania.
The subject of my research are beaches on the Romanian bank of the Danube and on the islands that are intensively changing their geography through sedimentation or through erosion. Some of the questions that our project seeks to find answers to are:
how and at what rate these beaches appear
who are those interested in them and why
how do they reach them
how do they establish a sustainable relationship with the local environment.
///
Turismul și relația cu mediul pe tinerele plaje ale Dunării
Anul 2020 a adus o mulțime de schimbări în viața noastră, inclusiv în modul în care ne petrecem timpul liber, concediile sau vacanțele, cu toții căutând să beneficiem nu numai de călătorii plăcute, ci și de condiții de siguranță pentru sănătate. Cele mai căutate destinații de vacanță dintre granițele țării au fost locurile care nu doar adăpostesc obiective turistice, dar care și oferă modalități de relaxare în mijlocul naturii. Dunărea, cu delta și celelalte peisaje din amonte, tentații actuale de a descoperi fauna sălbatică ascunsă prin vegetația luxuriantă a malurilor, bălților și insulelor cu plaje lungi, sălbatice, cunoscute în mare parte doar de localnici, și cu nisip din cel mai fin au stârnit în aceeași măsură interesul turiștilor precum alte destinații de vară mult mai consacrate.
Evoluția mentalității în mecanismele de selecție a unei destinații pentru petrecerea timpului liber se orientează după o busolă care își schimbă frecvent polii magnetici. În peisajele culturale, condițiile de mediu care duc la dezvoltarea unei vegetații luxuriante și a unei faune sălbatice variate devin un factor tot mai important în alegerea unei destinații turistice, atracția sălbăticiei impunând la rândul ei un anumit tip de turiști, al celui orientat către natură, care o înțelege și se abține de la a o afecta în vreun fel, de a interveni în cursul său firesc.
Peisajul este modelat în funcție de cum este exploatat de nevoile umane. Dinamica se construiește din exterior, vestea despre asemenea locuri cu o aură de pitoresc (pe care au căpătat-o, în primul rând, datorită izolării lor geografice) se propagă incognito. Plajele Dunării care, fără a folosi o metaforă, chiar apar de la o zi la alta, au o aură a pitorescului, proximitatea sălbăticiei ducând la satisfacerea nevoii de libertate, regulile care se aplică de obicei într-un asemenea spațiu putând fi încălcate, iar conservarea peisajului depinzând în mare parte de relația pe care cei care preferă asemenea locuri (subiectul cercetării îl face și investigarea posibilității ca turiștii să aibă sau nu un profil aparte) o stabilesc cu mediul înconjurător. Ce este interesant, printre altele, este în ce direcție se orientează și se dezvoltă problematicile de mediu.
Subiectul acestui demers îl fac acele plaje de pe malul românesc al Dunării și de pe insulele care își schimbă intens geografia prin acumularea de sedimente, pe de o parte, și prin erodare, pe de alta. Dintre acestea, pentru început, ne-am oprit atenția asupra plajelor de pe Ostrovul lui Vană de lângă localitatea Rast și de la Balta Bistreț (județul Dolj) și de pe insulele Gârla Mare și Chichinete (județul Mehedinți). Cum și în ce ritm apar aceste plaje, cine și de ce le caută, cum se ajunge la ele și cum se stabilește o relație durabilă cu mediul lor sunt întrebări cărora proiectul nostru caută să le găsească răspunsuri.
Stefan Dorondel sent us several snapshots taken during the fieldwork in Belene (Bulgaria), images of a Danube caught in a post-apocalyptic scenario. 50m from the shore the water is no deeper than 20cm.
The low waters (historical minimum depths) extend the surface of the islands and reveal the fact that the bottom of the river is no longer made up of sand and mud like 40-50 years ago, but of a thick bed of invasive clams, apparently from China. This fact changes the feeding habits of many fish species that used to feed on mollusks on the bottom or in the sand. It also leads to the decay of many fish species.
“Neama voda, neama riba”, as the Bulgarian fishermen say (“there is no water, there are no fish”). And the invasive species lead to even more changes in the Danube’s ecosystem.
///
Stefan Dorondel ne-a trimis de pe terenul de la Belene (Bulgaria) imagini cu Dunarea surprinsa intr-o ipostaza postapocaliptica. La 50m de mal apa nu e mai adanca de 20cm.
Apele mici (cote minime istorice) prelungesc insulele si scot la iveala faptul ca fundul fluviului nu mai este constituit din nisip si mal ca acum 40-50 de ani, ci de un pat gros de scoici invasive, venite pare-se din China. Acest fapt schimba obiceiurile de hranire ale multor specii de pesti care se hraneau cu moluste aflate in malul de pe fund sau in nisip si duce la imputinarea multor specii de pesti.
“Neama voda, neama riba”, cum spun pescarii Bulgari (“nu e apa, nu sunt nici pesti”). Iar speciile invasive duc si mai mult la schimbari majore in ecosistemul dunarean.
Teeming with both wildlife and domestic animals thanks to their richness in fodder and forage, the aluvial plains along the Lower Danube can be fertile grounds for interspecies hybridization.
A telling example of productive intermixing is the drift of pigs herded by Victor (a pseudonym), a forest ranger from Teleorman County in Southern Romania. The domestic white sow in the photograph was the result of interbreeding between a free range domestic sow and a male wild boar. Upon reproductive maturity, the sow, in its own turn, bred in the woods with another boar. Two of her spawns (the two adult boars in the picture) later paired up to conceive another litter of boar piglets (three of them pictured above).
On the one hand, this three-generation swineheard is a living testimony to Mandelian genetics: the latent boar gene within the white sow manifested phenotipically in subsequent generations upon further mixing. On the other hand, it highlights the immense potential of the Danubian plains for fostering life forms that blur the division between nature and culture. Intermixing of the kind that fostered Costi’s herd occurs in an uncontrolled fashion, primarily among pigs and boars grazing in the wild. Industrial and subsistence pig breeders tend to avoid it, as hybrids grow at a much slower pace than purebred domestic pigs.
Wild boars thrive in the lush vegetation that grows along the shores of the Lower Danube. These omnivorous mammals find plenty of fodder (roots, berries, larvae, earthworms, slugs, bird’s eggs, insects, small snakes, mice etc.), shade, and muddy waters in which to wallow and cool down in these woods and marshes. It is not uncommon for boars to leave their woodland dens when they sense peril from the part of humans or when they experience food stress. In such cases, they swim away from the shore to find sanctuary on the uninhabited islets that pepper the Lower Danube, where hunting is banned, and food is abundant. They are also known to swim across state borders, migrating between Romania and Bulgaria at will.
In recent years, their numbers have been dwindling in these parts in Romania. This is partially due to hunting for sports. As local and international huntsmen relish shooting large tusked male boars for trophies, large game hunting parties are a profitable activity for the private organizations that manage hunting grounds in the area. Boars may also be shot to stop them from pillaging corn crops, given that their modus operandi in cultivated fields is to lay down entire rows of plants using their chests as plows before feasting on the cobs. To deter boars, the large multinational corporations that exploit the highly productive agricultural land in Southern Romania have lined many of corn crops with electric fences. Moreover, the outbreak of African swine fever in 2019, also led to scores of boars being culled to curtail the transmission of the virus to domestic pigs.
Victor’s swineheard demonstrate that human relations to boars need not be only adversarial and exploitative, but also peaceful and collaborative. In this particular case, wild boars are not only a prized source of game for trophy seekers, a menace to crops or carriers of viruses, but also function as a source of livestock. Victor and other herders of hybrid pig droves appreciate them for their heightened resistance to disease and for their leaner meat that has a distinctive gamy-flavor.
The following are memories shared with us by Stefan Efimovici Petrov about Kikinete island. This is a translated version in English and Romanian of the original Bulgarian text. We aim to offer a platform for locals to show us Danubian islands through their eyes. In this, we shift power dynamics in the fieldwork, between anthropologists and locals.
Kikinete is an island on the Danube, towards the Bulgarian shore. The island is located between the villages of Slanotrân and Koshava, in the municipality of Vidin, opposite the village Hunia (Dolj County) on the Romanian shore. Along the river, the island lies between kilometer tables 806, Slanotrân village, and 807, Koshava village.
During the summer, when the waters of the Danube recede, long strips of beach are formed upstream and downstream of the island near both villages. During the 1980s, the beach near Slanotrân had a thick layer of sand, which from a distance offered a beautiful view. Barefoot, it was almost impossible for anyone to walk the 50 meters of sand heated by the hot sun to reach the water.
The beach was visited by both locals and people from various towns and villages throughout Bulgaria, who then came for treatment at the open mineral baths on the outskirts of the village of Slanotrân. But the dredger that was extracting material from the shore of Kikinete Island damaged the beach in Slanotrân. Aiming to fill the gypsum mine galleries on the outskirts of Koshava village, the dredger extracted the sand and so the beach in Slanotrân turned into a muddy strip.
Kikinete Island was also used for wood production by the State Forestry Authority in Vidin. Every 15 years the poplars were cut for wood and after the processing of the land after cutting, seedlings were planted. Impressive willows were also found on the banks of the island. The employees of the directorate cultivated melons on Kikinete, which due to the richness of the natural organic fertilizers reached impressive dimensions.
Two forestry brigades were from Slanotrân, one to cut wood, the other, made up of more experienced workers, for reforestation. During the logging, the inhabitants of Slanotrân and Koshava gathered branches and larger round pieces of wood to heat the house. They loaded them into smaller carts or trailers. As the waters of the Danube receded, the passage to the island was made through low, cobbled places. Forest supervisors marked the amount of wood (watching the weight transported) which allowed its transport to the households of those entitled to collect this wood. Reforestation meant planting about 10,000 poplar seedlings in two months.
Kikinete Island was also used by the locals to graze sheep and goats. It was also used for fishing. Every day on May 1, the International Labor Day, young people gathered on the island to bring all kinds of food and drink, put on music and rejoice.
During the holidays sometime in the 1980s, after the end of the school year, we would go to the end of the Kikinete island located immediately near Slanotrân beach, and some of us would rush to climb to the top of the most lush willow. We climbed with the help of a rope and from there we all swayed and threw ourselves into the water. When the waters were high, a pontoon bridge was built to cross the island. In the 1960’s, a historical-themed film was made on Kikinete Island.
Essay by Stefan Efimovici Petrov, born 1972
Romanian translation by Stelu Serban
English translation by Alexandra Ion
Photo by Stefan Dorondel
///
Acestea sunt amintiriile pe care Stefan Efimovici Petrov ni le-a impartasit despre insula Kikinete. Textul este o traducere in engleza si romana a originalului bulgaresc. Dorim sa oferim o platforma unde localnicii sa ne povesteasca despre insulele dunarene prin ochii lor. Astfel, schimbam dinamica traditionala dintre antropologi si localnici.
Ostrovul “Kikinete”
Kikinete e un ostrov de pe Dunăre, spre malul bulgăresc al malului. Ostrovul se găsește între satele Slanotrân și Koshava, în municipalitatea Vidin, vis-a-vis de satul Hunia, județul Dolj, de pe malul românesc. Pe lungimea fluviului ostrovul se află între tabelele kilometrice 806, satul Slanotrân, și 807, satul Koshava.
Pe timpul verii când apele Dunării se retrag, în amonte și în aval de ostrov se formează fâșii lungi de plaje în dreptul ambelor sate. În anii 1980 plaja din dreptul Slanotrânului avea un strat consistent de nisip ceea ce de departe oferea o priveliște frumoasă. Desculț era aproape imposibil ca cineva să parcurgă cei 50 de metri de nisip încălzit de soarele fierbinte pentru a ajunge la apă.
Plaja era vizitată atât de localnici, cât și de oamenii din diferitele orașe și sate din întreaga Bulgarie, care veneau atunci pentru tratament la băile minerale deschise la marginea satului Slanotrân. Însă draga care extrăgea material de umplutură de pe malul ostrovului Kikinete a dăunat plajei din Slanotrân. Având ca scop să umple galeriile minei de gips de la marginea satului Koshava draga a extras nisipul și plaja din Slanotrân s-a transformat într-o fâșie noroioasă.
Ostrovul Kikinete se folosea și pentru producția de lemn de către Regia Forestieră de Stat – Vidin. La fiecare 15 ani se tăiau plopii pentru materialul lemnos și după prelucrarea terenului de după tăiere se sădeau copăcei (puieți). Pe malurile ostrovului se găseau și sălcii impunătoare. Angajații regiei cultivau pe Kikinete pepeni (bostani), care datorită bogăției îngrășămintelor organice naturale ajungeau la dimensiuni impresionante.
Două brigăzi silvice erau din Slanotrân, una pentru a tăia materialul lemnos, cealaltă, formată din muncitori mai experimentați, pentru reîmpădurire. În timpul exploatării lemnului locuitorii din Slanotrân și Koshava adunau crengi și bucăți mai mari rotunde de lemn pentru încălzirea locuinței. Le încărcau în căruțe sau remorci mai mici. Odată cu scăderea apelor Dunării trecerea pe insulă se făcea prin locurile joase pietruite. Supraveghetorii silvici marcau cantitatea de lemn (urmărind greutatea transportată) ceea ce permitea transportul la gospodăriile celor îndreptățiți să colecteze acest lemn.
Reîmpădurirea însemna plantarea a cam 10 000 de puieți de plop timp de două luni.
Ostrovul Kikinete se folosea de asemenea de către localnici la păscutul oilor și caprelor. Se folosea și pentru pescuit.
La fiecare zi de 1 mai, sărbătoarea internațională a muncii, tinerii se adunau pe ostrov aducând tot felul de mâncăruri și băuturi, puneau muzică și se înveseleau.
În timpul vacanțelor prin anii 1980, după încheierea anul școlar mergeam la capătul ostrovului Kikinete aflat imediat de plaja Slanotrânului și unii dintre noi se repezeau să se suie în vârful celei mai mlădioase sălcii. Ne urcam și noi cu ajutorul unei frânghii și de acolo cu toții ne legănam și ne aruncam în apă.
Când apele erau mari în schimb pentru trecerea pe ostrov se monta un pod de pontoane.
Prin anii 1960 pe ostrovul Kikinete s-a turnat un film cu tematică istorică.
The first river restoration project in Romania was completed in 1994 on Babina Islet (area of 22 km2) in the northern part of the Danube Delta on the Chilia arm. Levees were opened to let the islet be flooded. Nearly 30 years post-restoration we questioned the hydrological effectiveness of river restoration. The analysis was based on satellite scenes, which have the advantage of capturing a large area for a long period of time, contrary to field monitoring that focuses on a smaller area for a limited time interval. The largest surface-water area was simultaneous to the restoration works (almost 30% of the island’s area was flooded in the spring of 1994). Over time, the surface-water area diminished. Yet, the surface-water area was larger during the last decade than during the decade pre-restoration [1]. This is an important result almost 30 years post-restoration. Figure 1 shows moments pre- and post-restoration of the Babina Islet.
Figure 1. Moments in Babina Islet restoration (processed Landsat scenes – blue = water, green = dry)
Was the restoration of Babina Islet effective? Yes (compared to pre-restoration conditions), but on a small surface-water area. Clogging processes have led to the decrease of the wet area and the expansion of the dry area, especially after the 2006 flood [1, 2]. Is the restoration of Babina Islet an example of good practice for the restoration of the Lower Danube islands and floodplain? Babina Islet has a particularity, which does not recommend it as an example: it could be influenced by the backwaters phenomenon at the exit of the Chilia arm into the Black Sea, therefore it characterizes by lower hydrological variability [3]. In addition, the restoration at local scale does not solve the problem of the lateral connectivity of the Danube with its islands and floodplain. The lesson learned from the restoration of the Babina Islet is that further works are needed to maintain the surface-water area.
Sadly, nearly 30 years post-restoration, Babina Islet continues to be the reference for Lower Danube River restoration in Romania for several reasons.
(a) Our investigation showed that there are only two restoration projects on the Danube with effects detected by satellite imagery. A project is the one on Babina Islet. The other, at smaller spatial scale, was completed on the neighboring islet of Cervovca.
(b) It is among the very few significant projects in river restoration that attracts researchers by its effects at spatial scale and land use change [1, 4]. For researchers in earth and environmental sciences, it is difficult to discuss a restoration project in lack of results detected by independent monitoring.
Babina Islet is a symbol of Danube restoration in Romania – ”a technical case study is enough to show our capabilities”, contrary to current practices in river restoration world-wide. Researchers in other countries design and analyze river restoration at basin scale (in earth sciences) and by its benefits for nature and society (in environmental sciences). This finding suggests the need to re-think and re-strategize the restoration of the Lower Danube River with its islands and floodplain.
Text by Gabriela Ioana-Toroimac
References
[1] Ioana-Toroimac G, Zaharia L, Moroșanu GA, Grecu F, Hachemi K (2022) Assessment of Restoration Effects in Riparian Wetlands using Satellite Imagery. Case Study on the Lower Danube River. Wetlands 42(30):1–14. https://doi.org/10.1007/s13157-022-01543-9
[2] Hein T, Schwarz U, Habersack H, Nichersu I, Preiner S, Willby N, Weigelhofer G (2016) Current status and restoration options for floodplains along the Danube River. Science of the Total Environment 543:778–790. https://doi. org/10.1016/j.scitotenv.2015.09. 073
[3] Mikhailova MV, Isupova MV, Morozov VN (2020) Hydrological-Morphometric Characteristics of Danube Delta Branches in the Backwater Zone. Water Resources 47(3):366–373. https://doi.org/10.1134/S0097807820030112
[4] Dorondel S, Serban S, Tudor M (2021) Ecological Restoration in “Liquid Societies.” Lessons from Eastern Europe Nat Cult 16(2):86–117. https://doi.org/10. 3167/nc.2021.160205
Featured images by Gabriela Ioana-Toroimac
///
Insula restaurată
Primul proiect de restaurarea râurilor din România a fost implementat pe Ostrovul Babina (suprafață de 22 km2) din nordul Deltei Dunării pe brațul Chilia, în anul 1994. Au fost create breșe în diguri pentru ca insula să fie reinundată. La aproape 30 ani după restaurare, ne-am întrebat dacă restaurarea a fost eficientă din punct de vedere hidrologic. Analiza s-a bazat pe imagini satelit, care au avantajul de a da rezultate pentru o suprafață mare de teren, în timp îndelungat, contrar monitorizării pe teren focalizată la scară mică și pentru o perioadă scurtă de timp. Cea mai mare suprafață acvatică a fost concomitentă restaurării (inundare pe aproximativ 30% din suprafața insulei în primăvara anului 1994). În timp, suprafața acvatică s-a restrâns. Totuși în ultimul deceniu suprafața acvatică s-a menținut mai ridicată decât în deceniul pre-restaurare [1]. Acesta este un rezultat important după aproape 30 ani de la restaurare. Figura 1 arată momente pre- și post-restaurarea Ostrovului Babina.
Figura 1. Ostrovul Babina în diverse momente ale restaurării (imagini Landsat prelucrate – albastru = apă, verde = uscat)
A fost eficientă restaurarea insulei Babina ? Da (în comparație cu condițiile pre-restaurare), dar pe o suprafața acvatică restrânsă. Iar procesele de colmatare au dus la scăderea suprafeței umede și la extinderea suprafeței uscate cu precădere după inundația din 2006 [1, 2]. Restaurarea insulei Babina este un model pentru restaurarea luncii și insulelor Dunării? Insula Babina are o particularitate care nu o recomandă drept model: ar putea fi influențată de fenomenul de remuu de la gura de vărsare a brațului Chilia în Marea Neagră, ceea ce îi conferă o variabilitate hidrologică mai mică [3]. În plus, restaurarea la scară locală rezolvă într-o mică măsură problema conectivității laterale a Dunării cu lunca și insulele sale. Lecția învățată din restaurarea Ostrovului Babina este că lucrările de mentenanță sunt necesare pentru a întreține suprafața acvatică.
Din păcate, după aproape 30 ani de la restaurare, Ostrovul Babina continuă să fie referința pentru restaurarea Dunării de Jos în România din mai multe motive. (a) Investigația noastră preliminară a arătat că sunt doar două proiecte de restaurare pe Dunăre cu rezultate vizibile din satelit. Unul este proiectul de pe Ostrovul Babina. Iar celălalt proiect, de mai mică amploare spațială, s-a desfășurat pe ostrovul vecin – Cernovca. (b) Este printre puținele proiecte semnificative de restaurare care atrage cercetători prin efectele mai extinse la scară spațială și schimbare în utilizarea terenurilor [1,4]. Pentru cercetătorii în științele pământului și mediului este dificil să discute un proiect de restaurare dacă nu identifică efecte prin monitorizare independentă.
Ostrovul Babina este deci un simbol pentru restaurarea Dunării în România – „e suficient un examplu ca să demonstrăm că putem”, ceea ce contravine practicilor actuale din restaurarea râurilor pe glob. Cercetătorii din alte state propun și analizează eficiența restaurării râurilor la scară bazinului hidrografic (în științele pământului) sau în relație cu beneficiile pentru natură și societate (în științele mediului). Aceste observații sugerează necesitatea regândirii și reorganizării restaurării Dunării de Jos cu insulele și lunca sa.
An interesting post by Spaska Shumanova on Vladimir Mitev’s blog on the issue of defining the border between Bulgaria and Romania on the Danube.
///
Un text interesant de Spaska Shumanova pe blogul lui Vladimir Mitev despre delimitarea granitei romano-bulgare pe Dunare. In josul textului gasiti link pentru textul in RO si Bulgara.
Bulgaria and Romanian have been discussing about their own version of the Iron Gates hydroplant on the Danube for decades without any resolution (source: YouTube)
The two countries have problems with defining their river border and with the division of the islands on the Danube. It is remarkable how the last time they reached agreement on these issues was in … 1908.
Spaska Shumanova
This article deals with the issue of defining the border between Bulgaria and Romania on the Danube. Attempts by the two neighbouring countries to resolve the issue of the border and the membership of the islands on the Danube in the second half of the 20th century – through regular bilateral meetings between party leaders and government representatives from Bulgaria and Romania, as well as numerous discussions in joint expert commissions – have failed to resolve the controversial issue and to date the Romanian-Bulgarian river border…
Fieldwork on and about Danube’s islands along the Romanian-Bulgarian border gives you a strange feeling. The islands seem to be unwanted gifts, at least for the authorities on both sides responsible for administering the Danube waters. Partly they are newly emerged territories as a result of the dynamics of a still-powerful river, albeit one that has been dammed by the brutal dykes of the inter-war and especially socialist years. This is how some of them have ended up not being assigned to either of the two countries, a sort of no man’s land, while others merged, and the river border became a land border – as in the case of the Georgescu and Bezimen islands near Tutrakan. Others migrated so close to one shore or the other that it is hard to accept that you are on the territory of another state when you see from the island people from the neighbouring country moving to and fro with their business.
Expedition on the No name island, currently a Bulgarian territory.
The anthropologist embarking on a fieldwork of this kind must first understand what kind of ethnographic reality they need to discover and describe in the field research protocols. To their human interlocutors (the main source in classical methodologies in social anthropology), are added non-human “interlocutors”, plant species, animals, geo- and hydromorphological phenomena. The field researcher is thus forced to resort to a multispecies methodology, a fact anticipated in our project, but the full extent of which we only realised when we stepped on the islands and asked people about them.
Secondly, multispecies research, which the islands host in abundance, has involved dislocating the research site. If in classical anthropological methodology human interlocutors are relatively tied to a community, which is the focal point of field research, for multispecies research it is difficult to fix this point. For example, the wild boar moves in a relatively short time from the agricultural terraces of the northern Danube to the south, with stops on islands on the Danube, and can reach as far as the main range of the Bulgarian mountains, Stara Planina. Invasive plant species such as wild vines, now present on many of the Danube islands, also move quickly as the river waters spread their seeds.
Calnovat island near Islaz (Romania)
The anthropologist involved in this kind of fieldwork must then explain to the interviewees why they are interested in the islands. It is known that traditionally in Romania and Bulgaria the main objective of ethnographic research is to collect data on customs, folklore, material culture, etc. Thus, an anthropologist/ethnographer who asks about islands is regarded with suspicion. A simple question about, for example, what kind of trees grow on a particular island raises suspicions in the minds of the interviewee about the kind of investigation, rather thinking that it is about a crime related to logging on that island.
Things get even more complicated as the interviewees are both locals with all kinds of island-related activities and bureaucrats from the local government structures that manage the islands’ landscape (forestry, water, fishing and hunting, environmental protection and conservation). The language of communication is also becoming an issue that complicates field research, especially in Bulgaria. Although we know Bulgarian to varying degrees, and one of the team members, a historian, is fluent in Bulgarian and helped us in the field with prior telephone interventions, without the help of local, bilingual, Romanian-Bulgarian or Bulgarian speakers of an international language, the interviews could not have taken place. Curiously, the greatest resistance came from the bureaucrats and the authorities responsible for managing the Danube landscape. So interviews in this area are not just a 45-60 minute communication between the anthropologist and the interlocutor in the field, but involve a whole mishmash of phone calls, missed appointments and untimely requests. The success of such an interview is more the result of chance and a series of fortunate coincidences in the field than of a well-prepared and well-organised action in advance.
In conclusion, I illustrate the above with the vignette of the interview conducted in two episodes at the local forestry administration in Tutrakan. The islands are covered by forests exploited to a greater or lesser extent by forestry administrations according to plans drawn up at government level, with very little connection to the organic life of the islands. However, the Tutrakan area is special because almost all the islands are included in the list of national parks. Logging is therefore heavily restricted. In addition, during the field research we have learned that one of the nearby islands used to be the site of a cypress acclimatisation experiment. I was surprised to learn that the experiment which ended in failure just after 1990, dated from the interwar period, when Tutrakan was under Romanian administration. So it was natural to reach out to the local forestry administration for an interview.
The first attempt, this summer, ended in failure. Although we were accompanied by the director of the local history museum, a person who is fond of Tutrakan and the history of its places, but who was unexpectedly receptive to our project, we were met with a firm refusal from the director of public relations at the forestry administration. We tried a presentation of the project in Bulgarian, but the blockage was total on the grounds that permission was needed from the higher regional administrative levels. Even the director of the administration present at the discussion, who knew a little Romanian and seemed receptive, finally agreed to the refusal. After fifteen minutes we had to leave, with the promise that at some point we would be able to conduct the interview. And this actually happened more than two months later, without having anything scheduled or even announced.
On a Friday in early November, after a week’s work in the archives in Silistra, we went on a short trip to Tutrakan. We didn’t have much in the way of plans, just to look for a forester to set up an interview with. Besides, we also wanted to say hello to our friends there and announce our return in the spring. We also stopped by the history museum, much to the pleasant surprise of the director, who not only welcomed us graciously, but also phoned the forestry administration for the promised summer interview. From there, things happily accelerated. The director of public relations was much more open and made room for a discussion that eventually turned into an hour and a half interview. A colleague from the history museum who spoke English and a local friend who also spoke English facilitated the communication. At one point a forester appeared who had much more knowledge about the cypress plantation, as well as about forest management on the islands in general. The interview scheduled in the summer, from which we had taken all our thoughts, finally took place in a late fall day with no prior preparations.
///
Feluri de a face cercetare de teren in antropologia mediului in sud-estul Europei
Cercetarea de teren pe şi despre insulele dunărene de la granița româno-bulgară îți provoacă un sentiment straniu. În parte teritorii nou apărute ca urmare a dinamicii unui fluviu încă puternic, deşi zăgăzuit de îndiguirile brutale din anii interbelici şi mai ales din anii socialismului, insulele par să fie daruri nedorite, cel puţin pentru autorităţile de pe ambele maluri responsabile cu administarea apelor dunărene. Aşa s-a ajuns ca unele dintre ele să fie neatribuite nici unuia dintre cele două ţări, un fel de no man’s land, altele să se unească, granița fluvială devenind una terestră, cazul insulelor Georgescu și Bezimen din apropierea Tutrakanului, ori altele să migreze atât de aproape de un mal sau altul incât e greu să accepți că te afli pe teritoriul unui alt stat când vezi de pe insulă foarte aproape oamenii din țara vecină mișunând încolo și încoace cu treburile lor.
Antropologul care se apucă de un teren de acest gen trebuie mai întâi să înțeleagă ce gen de realitate etnografică trebuie să afle și să descrie în protocoalele cercetării de teren. Interlocutorilor umani, sursa principală în metodologiile clasice din antropologia socială, li se adaugă ”interlocutorii” non-umani, specii de plante, de animale, fenomene geo și hidromorfologice. Cercetătorul de teren este obligat astfel să apeleze la o metodologie multispecies, fapt anticipat în proiectul nostru, dar de deplinătatea căreia ne-am dat seama abia atunci când am stat pe insule și am întrebat în dreapta și-n stânga oamenii despre ele. În al doilea rând, cercetarea multispeciilor, pe care insulele le găzduiesc din plin, a implicat dislocarea locului cercetării.
Dacă în metodologia antropologică clasică interlocutorii umani sunt relativi legați de o comunitate, care reprezintă punctul focal al cercetării de teren, pentru multispecies e greu de fixat acest punct. Porcul mistreț de pildă, se mișcă într-un timp relativ scurt de pe terasele agricole din nordul Dunării spre sud, cu opriri pe insule de pe Dunăre, putând să ajungă până la principalul lanț al munților bugărești, Stara Planina. De asemenea, speciile de plante invazive precum vița de vie sălbatică prezentă acum pe mai toate insulele de pe Dunăre, circulă cu rapiditate ca urmare a răspândirii semințelor de către apele fluviului.
Antropologul implicat în acest gen de teren, trebuie mai apoi să explice interlocutorilor intervievați ce treabă are ea/el cu insulele. Este știut că în mod tradițional și în România și în Bulgaria, principalul obiectiv al cercetării etnografice este culegerea de date despre obiceiuri, port popular, civilizație materială etc. Astfel, că un antropolog/etnograf care întreabă despre insule este privit pieziș. O simplă întrebare legată, de pildă, de ce fel de copaci cresc pe o anumită insulă ridică în mintea celui intervievat suspiciuni legate de genul investigației, mai degrabă că ar fi vorba de un delict legat de exploatarea lemnului de pe insula respectivă. Lucrurile se complică și mai mult cu cât interlocutorii sunt atât localnici cu tot felul de activități legate de insule, cât și birocrați din structurile guvernamentale locale care administrează landscape-ul insulelor (administrația forestieră, ce a apelor, cea a pescuitului și vânătorii, cea de protecție și conservare a environment). Limba de comunicare devine și ea o problemă care complică cercetarea de teren, mai ales în Bulgaria. Deși știm în grade diferite limba bulgară, iar unul dintre membrii echipei, istoric, vorbește curent bulgara și ne-a ajutat pentru lucrul în teren cu intervenții telefonice prealabile, fără ajutorul unor localnici, bilingvi, româno – bulgari sau bulgari cunoscători ai unei limbi de circulație internațioanală, intreviurile nu ar fi putut avea loc. În mod curios, cea mai mare rezistență am înregistrat-o în rândurile birocraților din autoritățile care răspund de administrarea landscape-ului Dunării. Astfel că interviurile în această arie nu reprezintă doar o comunicare de 45-60 de minute între antropolog și interlocutorul din teren, ci presupun o întreagă mizanscenă, cu telefoane date înainte, programări ratate sau cereri intempestive. Reușita unuia asemenea interviu este mai degrabă rolul hazardului și a unui șir de coincidențe fericite din teren, decât o acțiune pregătită și bine organizată dinainte.
În încheiere, ilustrez cele spuse mai sus cu vinieta interviului realizat în două episoade la administrația forestieră locală din Tutrakan. Insulele sunt acoperite de păduri exploatate în mai mare sau mai mică măsură de administrațiile forestiere după planuri croite la nivel guvernamental, cu o foarte mică legătură astfel cu viața organică a insulelor. Aria Tutrakanului este însă specială fiindcă aproape toate insulele sunt incluse în lista parcurilor naționale. Exploatarea forestieră este astfel mult îngrădită. În plus, întâmplător în cursul cercetării de teren am aflat că pe una dintre insulele din apropiere a avut loc un experiemt de aclimatizare a chiparoșilor. Încheiat cu un eșec imediat după 1990, experimentul data, am aflat cu surprindere, din perioada interbelică, atunci când Tutrakanul era sub administrație românească. Era firesc astfel să ne străduim să ajungem la administrația forestieră locală pentru un interviu. Prima încercare, în vara anului acesta, s-a terminat cu un eșec însă. Deși însoțiți de directorul muzeului de istorie local, o persoană atașată de Tutrakan și istoria locurilor lui, dar care a fost neașteptat de receptiv față de proiectul nostru, ne-am lovit de refuzul ferm al directorului de relații cu publicul de la administrația forestieră. Am încercat o prezentare a proiectului în bulgară și captarea atenției, dar blocajul a fost total, pe motivul că este nevoie de permisiunea nivelurilor superioare administrative regionale. Însuși directorul administrației prezent la discuție și care știa puțin românește și părea receptiv, s-a raliat în cele din urmă refuzului. După un sfert de oră a trebuit să plecăm, cu promisiunea că la un moment dat, vom putea realiza interviul. Și acest lucru chiar s-a întâmplat după mai mult de două luni, fără să fi avut ceva programat sau nici măcar anunțat.
Într-o zi de vineri de la începutul lunii noiembrie, după o săptamână de lucru în arhivele de la Silistra, am plecat într-o scurtă incursiune la Tutrakan. Nu aveam mare lucru în plan, doar să căutăm vreun pădurar cu care să pregătim un interviu. În plus, vroiam să ne și salutăm și prietenii de acolo și să anunțăm revenirea in primăvară. Am trecut și pe la muzeul de istorie, spre surpriza plăcută a directorului, care nu numai că ne-a primit cu amabilitate, ci a și telefonat la administrația forestieră pentru interviul promis în vară. De aici, lucrurile s-au precipitat fericit. Directorul de la relații cu publicul a fost mult mai deschis și și-a făcut loc pentru o discuție care până s-a transformat într-un interviu de o oră și jumătate. Un coleg de la muzeul de istorie care vorbea engleză și o prietenă localnică de asemenea, vorbitoare de engleză, au înlesnit comunicarea. A apărut la un moment dat și un pădurar care avea mult mai multe cunoștințe despre plantația de chiparoși, ca și în general despre administrarea pădurilor de pe insule. Interviul programat în vară și de la care ne luasem orice gând, cel puțin pe termen scurt, a avut loc fără nici un fel de pregătiri prealabile într-o zi de toamnă târzie!
Pe 11 noiembrie 2021, ora 18.00, la invitatia Muzeului National al Hartilor si Cartii Vechi vom sustine conferință online pentru publicul larg – Insulele Dunării pe hărți: o călătorie în timp și spațiu. Conferinta e susținuta de colegele noastre Alexandra Ion și Gabriela Ioana-Toroimac.
Insulele dunărene sunt actori ai istoriei cu biografii dinamice – intră și dispar din istorie. În prezent există câteva sute de insule în lungul Dunării de Jos. O cale de a le surprinde călătoria este prin a ne apleca asupra hărților. Hărțile vechi sunt demonstrative pentru peisaje fluviale pierdute: insulele fluviale se formează, migrează și dispar, iar forma, dimensiunea lor și curvetura vegetală indică energia râului și starea sa într-un moment din istorie. Felul în care ele au fost desenate și puse pe hartă spune ceva și despre preocupările geopolitice ale imperiilor sau statelor vecine. În această comunicare vom povesti despre toate acestea și despre cum hărțile sunt un instrument de a capta dinamica în timp și spațiu a insulelor, care depășește scara vârstei umane. Vom lua exemple de insule dunărene și cazul particular al insulei Ada Kaleh – biografia unei insule al cărei sfărșit încă dăinuie în amintirile contemporanilor. Biografia dinamică a insulelor arată că sunt locuri liminale – când deschise și conectate, când abandonate – ca rezultat al interacțiunii dintre râu-natură și om la diverse scări istorice și geografice.
“What’s old collapses, times change, And new life blossoms in the ruins” (Friedrich Schiller). Detail of Ada Kaleh island citadel wall, 1969. Photograph from the Institutul National al Patrimoniului Archive (Simian archive).
///
Ruine in arhive
“Ce e vechi se prabuseste, timpurile se schimba, si viata noua infloreste dintre ruine” (Friedrich Schiller). Detaliu al zidului cetatii din insula of Ada Kaleh, 1969. Fotografie din Arhiva Institutului National al Patrimoniului (fondul Simian).
Srebarna, a village close to Silistra town, shelters a natural park, one of the “nature’s havens on the Danube” (Sevcsik 2014). A kingdom of lakes, backwaters, animals, birds and an endless cover of reed and forests. Although there has been an attempt of the socialist Bulgarian government to drain the area for reclaiming agricultural land during the 1970s, the powerful opposition stopped the state-led crime (see featured image).
Here, as elsewhere along the Bulgarian bank, a temporary fishermen village facing the Danubian island has appeared. It is inhabited from Spring to the end of Autumn. The long-term ethnographic fieldwork remains to explain why this happens only in Bulgaria, and why mirroring the islands.
After a more than 3-hours walk through the green thickness: anthropologists taking their breath // După mai mult de 3 ore de mers pe jos prin desisul verde: antropologii își trag sufletulAnthropologist with the batteries off. Photo by Gabriela Toroimac // Antropolog cu bateriile consumate.
Visiting the islands close to Tutrakan. A former island which is now part of the bank – mostly due to the state forest exploitation of the Bulgarian Forest Inspectorate (BFI). Mitko, a fisherman from Tutrakan, our guide through the nearby islands remembers the place as a distinct island in his childhood.
The sign of BFI activity: poplar trees aligned as soldiers (as opposed to “chaotic” grow of natural forest). For more on this matter see the magnificent book Seeing Like a State (Yale University Press, 1998) by James C. Scott.
Islands continue to grow, change their shape, appear and disappear. Here the photo of a new island coming out of the Danube’s waters to the joy of different birds (seagulls, pelicans and cormorants as far as we were able to observe).
The Radetki island: difficult to step on, as if the island would like to protect its mystery against intruders. The island is a heaven of vegetation, birds, frogs, snakes (I missed one: the snake’s speed exceeded by far the speed of the photographer) and jackals.
Radetki island
Traces of jackals on Radetki island
The Reni island, close to Dorobantu village (Calarasi county). A newcomer is the beaver to much of the dissatisfaction of local fishermen. They accuse beavers of destroying their fishing nets. Beavers do not care to explain themselves so far – they must be equally pissed off by human activities but no one heard them complaining so far. They continue to do their job.
A willow (allegedly) knocked down by a beaver
The island also shelters small green cathedrals while a green carpet simply blocked up our walk.
Photo by Gabriela Toroimac
Bibliography
Sevcsik, A. 2014. Nature’s Havens on the Danube. Protected Areas from Source to Delta. Debrecen.
///
Pe Dunăre: Păduri, insule, păsări și oameni
Srebarna, un sat aproape de orașul Silistra adăpostește un parc natural, unul dintre „paradisurile naturii de pe Dunăre” (Sevcsik 2014). Un regat de lacuri, izvoare, animale, păsări, este acoperit de stuf și păduri. Deși în anii 1970 guvernul socialist bulgar a încercat asanarea zonei pentru recuperarea terenurilor agricole, opoziția puternică a oprit crima (foto cover). Aici, ca și în altă parte de-a lungul malului bulgar, în fața insulelor dunărene a aparut un sat temporar de pescari. Este locuit din primăvară până la sfârșitul toamnei. Munca de teren etnografică pe termen lung rămâne să explice de ce acest lucru se întamplă numai în Bulgaria și de ce așezarea oglindește insulele.
Vizitarea insulelor din apropiere de Tutrakan. O fostă insulă care a devenit acum parte a malului – în principal datorită exploatării forestiere de Inspectoratul Forestier Bulgar (BFI) de stat. Mitko, un pescar din Tutrakan, ghidul nostru prin insulele din apropiere își amintește locul ca o insulă distinctă în copilăria sa.
Insulele continuă să crească, își schimbă forma, apar și dispar. Iată imaginea unei noi insule care apare din apele Dunării, spre bucuria diferitelor păsări (pescăruși, pelicani și cormorani, din ce am putut observa).
Insula Radetki: greu de pătruns pe ea, ca și cum insula ar dori să-și protejeze misterul împotriva intrușilor. Insula este un rai de vegetație, păsări, broaște, șerpi (din păcate viteza șarpelui a depășit cu mult viteza fotografului) și șacali.
Insula Reni, aproape de satul Dorobantu (judetul Calarasi). Un nou venit în zonă este castorul, spre nemulțumirea pescarilor locali. Aceștia acuză castorii că le distrug plasele de pescuit. Castorii nu au încercat să se explice până acum – trebuie să fie la fel de supărați de activitățile umane, dar nimeni nu i-a auzit plângându-se până acum. Ei continuă să-și facă treaba. Insula adăpostește mici catedrale verzi, în timp ce un covor verde pur și simplu ne-a blocat înaintarea.
Bibliografie
Sevcsik, A. 2014. Nature’s Havens on the Danube. Protected Areas from Source to Delta. Debrecen.
Corabia is a small harbour town on the left bank of the Danube River, between 628-636 km (Olt County, Romania). Even if the founding act of Corabia is quite recent (1881) and the component settlements have been certified starting with the 16th century, traces of living in these lands go back to ancient times as highlighted by the Sucidava citadel ruins. This was one of the most powerful economical, political and military centres from the Southern part of Dacia.
The economical development of Corabia took off at the end of the 19th century as a result of the grain trade through the Danube harbour. This was built in 1871 and is still functional. In 2014, a new touristic harbour was built upstream the old one, through the Regional Operational Program (ROP) 2007-2013, at the initiative of Corabia City Hall in partnership with Olt County Council. It was intended for the berthing of cruise ships in order to integrate the town of Corabia in the Danube touristic tours.
But in a high-dynamics changing landscape, a recent analysis based on Landsat satellite remote sensing data emphasizes how the migration of the main stream of Danube River could determine a specified pattern of sediment distribution and islands formation, leading to clogging processes with direct effects upon the harbours’ functionality.
Landsat time-series satellite data (Figure 1) clearly show a high dynamics of the Danube sector from Corabia, with geomorphological conditions for clogging and alluvia bank formation, either near the Bulgarian shore or near the Romanian shore.
Figure 1. Landsat time-series imagery over the Danube sector from Corabia /// Figura 1. Serie de imagini multi-temporale Landsat asupra sectorului Dunărean de la Corabia
It is worth mentioning that the total surface area of the islands formed in this sector is quite stable within the last 35 years, with small differences caused by the water levels in some years (Figure 2).
Figure 2. Total surface area of the islands formed in the Danube sector from Corabia (1985-2020) /// Figura 2. Suprafața totală a insulelor formate în sectorul dunărean de la Corabia (1985-2020)
It is clearly that the floods from 2005-2006 period represent a reference moment in changing the areas for alluvial depositions (near the Bulgarian shore before this and near the Romanian shore after), as well as the main stream of the River. Figure 3 confirms this hypothesis, by showing a constant increase of the total surface area of the islands formed near the Romanian shore after 1998.
Figure 3. Total surface area of the islands formed near the Romanian shore (1985-2020) /// Figura 3. Suprafața totală a insulelor formate în apropierea malului românesc, în sectorul dunărean de la Corabia (1985-2020)
The newly formed island upstream the Corabia harbour between 1998-2000, and considerably extended after the floods from 2005-2006, has a decisive influence over the hydrological regime near the Romanian shore. By its position, it protects the Romanian shore from powerful streams and favours the alluvia deposition behind it. In this context, this sector became susceptible to the clogging process, generating dysfunctionalities in harbours’ exploitation and for ship traffic, and only frequent dragging activities could ensure optimal functionality of the Corabia harbour activity.
///
Cum datele de Observare a Pământului ajută la analiza dinamicii insulelor
Corabia este un mic oraș-port, situat pe malul stâng al Dunării, între km 628-636, parte a județului Olt (România). Deși actul de înființare a orașului Corabia este de dată relativ recentă (1881), iar așezările componente ale acestuia au fost atestate începând cu secolul al XVI-lea, urme ale locuirii în acest spațiu sunt mult mai vechi, mărturie stând ruinele cetății Sucidava, unul din cele mai puternice centre economice, politice și militare din sudul Daciei. Dezvoltarea economica a orașului Corabia a luat avânt la finele secolului al XIX-lea, ca urmare a comerțului cu cereale prin portul la Dunăre, construit in 1871 și funcțional până în prezent. La acesta s-a adăugat în amonte, în 2014, și un port turistic, construit din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, la inițiativa Primăriei Corabia în parteneriat cu CJ Olt, destinat acostării navelor de croazieră, cu scopul integrării orașului Corabia în circuit turistic.
Însă, într-un peisaj cu dinamica accentuată, o analiză recentă bazată pe imagini satelitare Landsat, poate dezvălui cum migrarea curentului principal al Dunării poate determina un anumit pattern in depunerea sedimentelor și formarea insulelor, conducând către procese de colmatare, cu implicații directe asupra funcționalității optime a porturilor.
Seriile temporale de imagini satelitare Landsat (Figura 1) ilustrează dinamica accentuată a sectorului dunărean de la Corabia, predispus colmatării și formării bancurilor de aluviuni și ostroavelor, fie în apropierea malului bulgăresc, fie în apropierea celui românesc.
Important de precizat este faptul că în ultimii 30 de ani, suprafața totală a insulelor formate în acest sector păstrează aceeași tendință a valorilor, cu mici diferențe cauzate de nivelul apei în diferiți ani (Figura 2).
De asemenea, este remarcabil faptul că inundațiile din anii 2005-2006 au reprezentat un moment de referință pentru schimbarea zonei în care se depun aluviunile (în apropierea malului bulgăresc înainte de aceasta și în apropierea malului românesc după aceasta), precum și a curentului principal al Dunării. În acest sens, stau mărturie valorile suprafețelor totale ale insulelor formate in apropierea malului romanesc, ce sunt in continua creștere din 1998 și pana in prezent (Figura 3).
Problema colmatărilor frecvente din zona portului Corabia sunt astfel favorizate de ostrovul apărut în anii 1998-2000 în amonte de port și extinderea considerabilă a acestuia după inundațiile din 2005-2006. Prin poziția sa, acesta protejează malul românesc de curenți de apă puternici, favorizând depunerea aluviunilor în spatele său. Astfel, sector a devenit predispus procesului de colmatare, generând disfuncționalități în exploatarea porturilor și în circulația navelor și doar prin dragări și decolmatări frecvente s-ar putea asigura funcționalitatea optimă a portului Corabia.
On a rainy Sunday of last month, the three of us – Ștefan, Stelu and I – packed our bags in a little Fiat and off we went to meet some islands. Our destination: the area between the river Olt and Cetate village (Dolj county). Later on, Gabriela, our geographer colleague joined us.
For the next seven days we planned to discover what Danubian islands meant for us and for the locals. It was a preliminary fieldwork, to get acquainted with the locals and the area, and to step for the first time on these islands.
It is not easy to summarize how it went, as in the beginning all fieldwork is a little puzzling. It is like trying to find ones foot over a shifting surface, searching for the threads one needs to unravel in order to discover a good story. This is also quite fitting given that the islands themselves shift and change, being in a continuous state of growth/remodeling through the actions of the river, wind, humans and plants. As the author Lily King wrote: ‘Anthropological fieldwork is so much like writing a novel. You don’t know what the hell is going on’.
Maybe the best way to describe our time is that we left our bodies and minds to get immersed in the surroundings, by:
WALKING
PHOTOGRAPHING
STEPPING OVER TRESHOLDS: BEING ON THE RIVER / STEPPING ON LAND
In our journeys our traces merged with those of animals and plants, like the wild boars and jackals who cross the Danube between Bulgaria, Romania and these islands.
We have spent our time talking to the local authorities and the border police, but also with local fishermen or villagers who told us a little about the impact these Danubian islands have on them. It is still early days, so not much to share, but one striking thing was how Time seemed to feature as a character in these stories: we heard a lot about how things “used to be” – animals grazed on the islands, hunting parties, leisure time, they used to have swans and deer etc., but very little of the present time. This stands in a striking contrast with the dynamic nature of islands, which grow and change.
Nowadays vegetation seems to have reclaimed those islands we have visited at Rast and Islaz. Once you step on them, you are engulfed by the sounds of birds, the bites from the swarms of mosquitoes, and every step through the dense bed of vines and vegetation is an adventure. There were ants and snakes, and probably many other creatures which stayed hidden from us.
Even so, what almost looks like a luxuriant Amazonian forest is not devoid of human presence: from garbage washed on by the river, to traces of beer bottles and camp fires.
We are looking forward to getting to know these islands and their stories, so stay tuned to follow our discoveries!
///
Note de pe teren: de la Islaz la Calafat
Luna trecută, într-o duminică ploioasă, noi trei – Ștefan, Stelu și cu mine – ne-am înghesuit bagajele într-un mic Fiat și am plecat să întâlnim câteva insule dunărene. Destinația noastră: zona dintre râul Olt și satul Cetate (județul Dolj). Câteva zile mai târziu ni s-a alăturat și, Gabriela, colega noastră geograf.
În următoarele șapte zile ne-am planificat să descoperim ce înseamnă insulele dunărene atât pentru noi cât și pentru localnici. Am pornit la o cercetare de teren preliminară, pentru a face cunoștință cu localnicii și zona și pentru a păși pentru prima dată pe aceste insule.
Nu este ușor de făcut un rezumat, dar asta pentru că la începutul oricărui teren lucrurile sunt puțin încurcate. Este ca și cum ai încerca să pășești pe un teren mișcător, căutând ițele poveștii care așteaptă să fie spusă. De altfel acest sentiment este foarte potrivit temei în sine, dat fiind că însăși insulel sunt într-o stare continuă de creștere / remodelare prin acțiunea râului, a vântului, a oamenilor sau a plantelor. Cum ar spune scriitoarea Lily King: “Munca antropologică de teren se aseamănă cu scrierea unui roman. Nu ai idee de ce naiba se întâmplă”.
Poate că cel mai bun mod de a ne descrie timpul petrecut este că ne-am lăsat corpul și mintea să se pătrundă de ceea ce ne înconjura, prin:
A MERGE
A FOTOGRAFIA
A PĂȘI PESTE LIMITE: PE RÂU / PE SOL
În călătoriile noastre urmele noastre s-au contopit cu cele ale animalelor și plantelor, precum mistreții și șacalii care traversează Dunărea între Bulgaria, România și aceste insule.
Ne-am petrecut timpul vorbind cu autoritățile locale și cu poliția de frontieră, dar și cu pescarii sau sătenii care ne-au povestit puțin despre impactul pe care îl au aceste insule dunărene asupra lor. Încă suntem la început, deci nu sunt multe de împărtășit, dar un lucru care ne-a atras atenția a fost modul în care Timpul pare să apară ca personaj în aceste povești: am auzit multe despre felul în care „stăteau înainte” lucrurile – animale pășuneau pe insule, se țineau vânători, se petrecea timp liber, se găseau lebede și cerbi etc., dar foarte puțin despre timpul prezent. Asta este în total contrast cu natura dinamică a insulelor, care cresc și se schimbă continuu.
În prezent, vegetația pare să fi recuperat insulele pe care le-am vizitat la Rast și Islaz. Odată ce ai călcat pe ele, nu mai auzi decât păsările, ești acoperit de mușcăturile roiurilor de țânțari și fiecare pas prin hățișul dens de viță și vegetație este o aventură. Am văzut furnici și șerpi, dar probabil erau multe alte creaturi care au rămas ascunse.
Chiar și așa, ceea ce arată aproape ca o pădure amazoniană luxuriantă nu este lipsită de prezența umană: de la gunoiul spălat de râu în interiorul insulelor, până la sticlele de bere și urmele focurilor de tabără.
Abia asteptam sa cunoaștem mai bine aceste insule și poveștile lor, așa că stați aproape și decoperiți-le alături de noi!
Stefan Dorondel and Stelu Serban started the fieldwork in the project. Their first two stops: Insula Cailor (Island of the Horses) near Galați and Cotul Pisicii (Grindu) village, Tulcea county. What is the role of these landmarks in the life of communities? How does their dynamic geomorphology affect humans and non-humans alike?
At Cotul Pisicii the flow dynamics makes the Danube currents dig into the bank and erode it (Featured image: bank erosion at Cotul Pisicii)
The Island of the Horses is named after the wild horses living on this island. Previously domestic horses were released on the island to roam freely and now they are wild. The locals mentioned that they have observed two studs.
The island is permanently changing its shape. The photos show the latest extension of the island: the silt accumulates and then the vegetation starts to grow.
ISLAND OF THE HORSES/ INSULA CAILORTHE EXPANSION OF THE ISLAND OF THE HORSES/ EXTINDEREA INSULEI CAILOR
///
Insule dinamice: pe teren in zona Galați
Ștefan Dorondel și Stelu Serban au început munca de teren în proiect. Primele două opriri: Insula Cailor lângă Galați și satul Cotul Pisicii (Grindu), județul Tulcea. Ce rol au aceste zone în viața comunităților? Cum afectează geomorfologia lor dinamică atât oamenii, cât și non-oamenii?
La Cotul Pisicii, dinamica fluxului face ca curenții dunărene să sapă în mal și să îl erodeze (imaginea de început: eroziunea malului la Cotul Pisicii).
Insula Cailor își trage numele de la caii sălbatici care trăiesc pe această insulă. În trecut caii domestici erau eliberați pe insulă pentru a trăi liber și acum s-au sălbăticit. Localnicii au menționat că au observat doi armăsari.
Insula își schimbă permanent forma. Fotografiile arată cea mai recentă extindere a insulei: nămolul se acumulează și apoi vegetația începe să crească.
This post is the first in a series – Notes on Ada Kaleh– where we share ongoing research on the Ada Kaleh island. The aim is to present fragments of its history, and to bring the non-specialist public behind the scenes of research work. These posts will show our work in progress, and how it evolves with time; we deal with patchy and fragmentary information, and each new brick can take the story towards a new direction. So we hope you will enjoy the adventure alongside us!
What is an island? We are taught to see islands as geographical symbols: a dark dot surrounded by blue waters. But an island is a network, where humans and non-humans alike – animals, plants, soil, water and rock – mingle, creating a particular sense of place. As Phillip Vannini and Jonathan Taggart write in a paper published in the Cultural Geography Journal, islandness, or the way someone experiences an island, is a “corporeally, affectually, practically, intimately experience.”
But what happens when an island is scheduled for abandonment? How can you translate the various entangled relations, how do you capture people’s affective engagement with its affordances?
Case study: Ada Kaleh island, Danube Gorges.
In the mid 1960s, plans of sinking Ada Kaleh island (Romania) emerged, in view of the construction of the Iron Gates hydropower plant. Several teams took over the project of documenting the island before this happened, with members from the Romanian Academy, the Direction of the Historical Monuments, topographers, and administrators. The main aim was to relocate and recreate some of its ‘contents’ on the nearby Simian island, to create an outdoor museum with parts of the citadel and some of the dwellings. But the documentation was also meant to preserve the memory of that which would be lost. Or, as in the case of plants and animals, to assure their survival.
So, for a couple of years, teams of architects, archaeologists, botanists, zoologists, geographers, and engineers measured the island, drew it, photographed it, collected samples and specimens. The resulted maps, graphs, photos and drawings unpacked the island, turning it into mobile inscriptions- an island on paper. Similarly to how the bricks from its old citadel were recorded, counted, and dismantled, the whole island followed suit.
The island expanded and travelled through space. Fragments of it ended up in archives, in botanical gardens, in museum rooms or in private homes. For those who have never seen Ada Kaleh, there is another island which now lives between dusty sheets and in forgotten archival corners. As a result, the island became part of new contexts, far from its Danubian origins.
Images (clockwise from left): 1. Cyperus fuscus L. collected from outside Orsova and Ada Kaleh (Naturalis Biodiversity Center archive, europeana.eu); 2. Fragment from topographic map of Ada Kaleh with trees & their species (*INP-National Heritage Institute Archives); 3. Sternbergia lutea (autumn daffodil) brought from Ada Kaleh to the Botanical Gardens in Bucharest. /// Imagini (în sensul acelor de ceasornic de la stânga): 1. Cyperus fuscus L. colectat de langa Orsova și Ada Kaleh (arhiva Naturalis Biodiversity Center, europeana.eu); 2. Fragment din harta topografică a Ada Kaleh cu copacii și speciile lor (* Arhiva INP-Institutul National al Patrimoniului); 3. Sternbergia lutea (narcisa de toamnă) adusa de la Ada Kaleh la Grădina Botanică din București.
Reading through thousands of pages in the archives we discover documents and correspondence written in an administrative jargon. After all, they were meant for the eyes of administrators and politicians. However, throughout we also catch glimpses of other voices and points of view which capture ‘the experience of Ada Kaleh’: photographs of daily life on the island, nature corners, or the voices of passionate zoologists or botanists fascinated with the life on the island. These people were outsiders to the island, yet their actions got entangled with the island during its last years.
Plants, 1968
The members of the Iron Gates Complex Research Group were in charge of drafting the scientific documentation. The Group was led by Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, corresponding member of the Romanian Academy (see here a short clip ). Part of this working group were botanists, such as Vasile Diaconescu from the Botanical Gardens. In 1968 these specialists submitted several lists of plants which were meant to be relocated from the island, their quantities and time of year to do the procedures. Among these we find:
Trees and shrubs
Cypress
Medlar
Pomegranate
Figs
Mulberry
Chestnuts
Apple, cherry, pear, quince and peach trees
Lilac
Roses
Hydrangeas
Grape ivy
Other plants
Snapdragon flower
Tulips
Jasmine
Irises
Dahlias etc.
Detail from a document about the species of flora destined to be relocated to Simian island (*INP- National Institute of Heritage Archives) /// Detaliu dintr-un document despre speciile de floră destinate relocării pe insula Simian. Subspecii de vita de vie (* Arhivele INP- Institutul Național al Patrimoniului)
But how were the plants experienced in situ? In most of the photographs and postcards from Ada Kaleh lush vegetation is omnipresent, engulfing the old citadel, making its way through the cracks, or lining the narrow country lanes. The documents unpack what otherwise would have been an entangled ecosystem of plants, animals, rocks and humans (more on this in future posts).
Images (clockwise from left): 1. Fragment of a photograph from the *National Heritage Institute Archive; 2. Image taken from the book ‘Monumente de arhitectura din localitatile disparute sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Portile de Fier’; 3-4 Photographs from the *National Heritage Institute Archive. /// Imagini (in sensul acelor de ceasornic de la stanga): 1. Fragment dintr-o fotografie din Arhiva INP; 2. Ilustratie din volumul “Monumente de arhitectura din localitatile disparute sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Portile de Fier”; 3-4 Fotografii din Fototeca Ada Kaleh, Arhiva INP.
Patrick Leigh Fermor shared his experience of wandering through the island in his youth, sometime in the early 1930s:
“A little way downstream from Orșova, in the middle of the river, the small island of Ada Kaleh divided the current. Plumed with poplars and mulberries, the line of the wooden roofs was suddenly broken by a shallow dome and a minaret, and in the lanes strolled curious figures in Turkish dress.
Vine-trellises or an occasional awning shaded the cobbled lanes. There were hollyhocks and climbing roses and carnations in whitewashed petrol tins, and the heads and shoulders of the wives who flickered about among them were hidden by a dark feredjé [..]
A pathway among pear trees and mulberries led to a little cemetery where turbanned headstones leant askew and in one corner lay the tomb of a dervish prince from Bokhara who had ended his life here after wandering the world, ‘poor as a mouse,’ in search of the most beautiful place on earth and the one most sheltered from harm and mishap.”Between the Woods and the Water (1986)
Screen capture from the Romanian movie ‘Balul de sambata seara’ (1967). Sebastian Papaiani wandering on the island
What happened to the plants on the lists? The story is fragmentary, and reconstructing it depends on the hazard of the archives – one finds bits and pieces of a much larger story. What we know so far is that a sum of 80,000 lei were allocated to this operation. The Direction of the Historical Monuments proposed to relocate the plants directly to the Simian island. However, the land was not ready. Thus, Intreprinderea de Gospodarie Comunala Turnu Severin were left in charge to temporarily move the plants to the green houses in the city.
Unfortunately, in a document from November 1968 (INP Archive) they wrote to the Direction of the Historical Monuments that half of the plants had not survived the relocation. Their hypothesis was that these were mature plants and that the relocation had involved difficult conditions- transportation by cart (on the island), boat and truck.
At the moment we don’t know if there are more documented episodes to this story. But from reading the repeated exchanges between institutions one gets a sense of specialists trying to preserve the plants and to assure their successful relocation. What also emerges from the pages are the complex workings of an institutional system which dealt with the documentation and ‘relocation’ of Ada Kaleh (more on this in future posts).
We do know though that some of the plants survived (as living plants), either collected as scientific specimens or as personal mementos: fig trees were planted near Titan Metro station or in other parts of Bucharest by former dwellers from Ada Kaleh, and autumn daffodils can be found in the Botanical Gardens in Bucharest. And who knows were others might have ended up?
As a final note, it is also down to us how we choose to travel through the archives. A good example is the journey taken by the architect Silvia Mihaela Diaconu. Based on a mix of research, interviews, graphic reconstruction, and architectural interventions, she created “an alter-ego of Ada Kaleh” : The Enchanted Gardens of Ada Kaleh. It is an exploration which starts from material traces, but takes us into a land of imagination where we can affectually and intimately experience a sense of islandess, as Phillip Vannini and Jonathan Taggart would have said. It will never be the same as the experience of those who have lived on the island. But it is the journey we can take.
PS: Behind the scenes
Time: 1 1/2 months of research
Where: Internet, Archives, Emails, Zoom
How: networking, tracking down useful information and researchers who have dealt with the topic, reading and collecting memories, sending permit applications, spending time in the archives, thinking and writing.
*Acknowledgments
We thank INP- Institute of National Heritage for the permission to research in the archives and reproduce the images, and to Alin Saidac for his kind assistance.
Thanks are also due to Cristian Besliu for sharing a number of resources, and to Silvia Diaconu for sparing some of her time to talk to us about her research.
Cover image: INP Archives.
Text by Alexandra Ion
///
Deconstruind o insulă. Ada Kaleh și plantele ei
Această postare este prima dintr-o serie – Note despre Ada Kaleh– în care împărtășim din cercetările noastre în curs despre insula Ada Kaleh. Scopul este de a prezenta fragmente din istoria insulei și de a aduce publicul nespecializat în culisele activității de cercetare. Postarile vor ilustra cum evoluează în timp interpretarile noastre; avem de-a face cu informații neuniforme și fragmentare și fiecare nouă cărămidă poate duce povestea spre o nouă direcție. Așadar, sperăm că vă veți bucura de aventura alături de noi!
Ce este o insulă? Suntem obișnuiți să vedem insulele ca simboluri geografice: un punct întunecat pe hartă, înconjurat de ape albastre. Dar o insulă este o rețea complexă, în care sunt prinși deopotrivă oameni, animale, plante, sol, apă, ruine și stânci. Din interacțiunile lor reiese un anume fel de a fi al locului. Așa cum scriu Phillip Vannini și Jonathan Taggart într-o lucrare publicată în jurnalul Cultural Geography, insularitatea sau felul în care cineva experimentează o insulă este o „experiență corporală, afectivă, practică, intimă”.
Dar ce se întâmplă atunci când o insulă este programată pentru a fi abandonată? Cum se pot documenta diferitele relații între elementele componente? Cum se poate surprinde modul în care locuitorii sau vizitatorii insulei interacționau cu potențialul ei? Dar elementele non-umane?
Studiu de caz: Insula Ada Kaleh, Cheile Dunării.
La mijlocul anilor 1960 au apărut planuri de scufundare a insulei Ada Kaleh (România), în contextul construirii hidrocentralei de la Porțile de Fier. Mai multe echipe au fost însărcinate cu documentarea insulei înainte ca ea să dispară, incluzând membri de la Academia Română, Direcția Monumentelor Istorice, topografi și administratori. Scopul principal era mutarea și reconstituirea unor elemente componente pe insula Simian din apropiere, crearea unui muzeu în aer liber cu părți ale cetății și cu unele dintre locuințe. Dar documentația avea și rolul de a păstra memoria a ceea ce avea să se piardă. Sau, în cazul plantelor și animalelor, pentru a le asigura supraviețuirea.
Așadar, timp de câțiva ani, echipe de arhitecți, arheologi, botaniști, zoologi, geografi și ingineri au măsurat insula, au desenat-o, au fotografiat-o, au strâns probe și specimene. Hărțile, graficele, fotografiile și desenele rezultate au ‘despachetat’ și deconstruit insula, transformând-o în inscripții mobile, pe hârtie. Așa cum cărămizile din cetate au fost înregistrate, numărate și demontate, la fel s-a întâmplat cu întreaga insulă.
În consecință, insula s-a extins și a călătorit prin spațiu, departe de originile sale dunărene. Fragmente din ea au ajuns în arhive, în grădini botanice, în săli de muzeu sau în case private. Pentru cei care nu au văzut niciodată Ada Kaleh, acum există o altă insulă care trăiește între coperte vechi de dosare și în colțuri uitate de arhivă.
In arhive se păstrează mii de pagini de documente și corespondență despre proiectul documentării și strămutării insulei. Limbajul este unul al jargonului administrativ. La urma urmei, aceste hârtii erau destinate ochilor administratorilor și politicienilor. Cu toate acestea surprindem și alte voci și puncte de vedere care păstrează un ecou a ceea ce însemna „experiența Ada Kaleh”: fotografii ale vieții de zi cu zi pe insulă, colțuri de natură sau vocile zoologilor și botaniștilor fascinați de viața de pe insulă. Acești oameni erau străini de insulă, dar acțiunile lor s-au împletit cu ultimii ani de existență ai insulei.
Plantele, 1968
Membrii Grupului de Cercetări Complexe Porțile de Fier au fost însărcinați cu redactarea documentației științifice. Grupul era condus de Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, membru corespondent al Academiei Române (aici un scurt clip). În acest grup erau și specialiști în floră, precum Vasile Diaconescu de la Grădina Botanică.
În 1968, acești specialiști au propus mai multe liste cu plante care urmau să fie mutate de pe insulă, cantitățile lor și perioada anului când trebuiau făcute transplantările. Printre acestea găsim:
Copaci și arbuști
• Chiparos • Moșmon • Rodie • Smochin • Dud • Castan • Meri, cireși, peri, gutui și piersici • Liliac • Trandafiri • Hortensii • Viță de vie
Dar cum erau aceste plante in situ? În majoritatea fotografiilor și cărților poștale din Ada Kaleh, vegetația luxuriantă este omniprezentă, înghițind vechea cetate, făcându-și loc printre crăpături sau marcând potecile înguste. Documentele redau în termeni abstracți un întreg ecosistem cu plante, animale, ruine și oameni (mai multe despre acest lucru în postările viitoare).
Patrick Leigh Fermor a povestit întâlnirea lui cu vegetația insulei cândva la începutul anilor 30:
“Mica insulă Ada Kaleh stătea în calea curentului, în mijlocul rîului un pic în aval de Orșova. Presărată cu plopi și duzi, linia acoperișurilor de lemn era brusc spartă de o cupolă joasă și un minaret, iar pe poteci se plimbau siluete interesante în straie turcești.
Spaliere cu viță de vie sau o copertină ocazională umbreau aleile pietruite. Se vedeau nalbe, trandafiri cățărători și garoafe în cutii de benzină văruite, iar capetele și umerii soțiilor care se strecurau printre ele erau ascunse de un văl întunecat [..]
O cărare printre peri și duzi ducea la un mic cimitir unde pietre funerare cu turbane stăteau într-o rână, iar într-un colț se afla mormântul unui prinț derviș din Bokhara care și-a încheiat viața aici după ce a rătăcit prin lume „sărac ca un șoarece” în căutarea celui mai frumos loc de pe pământ.” Between the Woods and the Water (1986)
Ce s-a întâmplat cu plantele de pe liste? Povestea este fragmentară și reconstituirea ei ține de hazard, deoarece în arhive apar detalii pe bucăți. Ceea ce știm până acum este că s-a alocat suma de 80.000 de lei pentru transplantarea vegetației. Direcția Monumentelor Istorice a propus mutarea plantelor direct pe insula Simian. Cu toate acestea, terenul nu era pregătit. Astfel, Intreprinderea de Gospodarie Comunală Turnu Severin a fost însărcinată cu mutarea temporară a plantelor în serele din oraș.
Din păcate, într-un document din noiembrie 1968 (arhiva INP) Intreprinderea de Gospodarie Comunală scrie Direcției Monumentelor Istorice că jumătate dintre plante nu au supraviețuit relocării. Ipoteza lor era că acest lucru se datorează faptului că erau plante mature și că relocarea presupusese condiții dificile – transportul cu căruța (pe insulă), barca și camionul.
Pentru moment nu știm dacă există mai multe episoade documentate în această poveste. Dar citind schimburile repetate dintre instituții transpare interesul specialiștilor de a păstra plantele și a le asigure relocarea cu succes. Ceea ce reiese de asemenea dintre pagini este încrengătura instituțiilor desemnate să se ocupa cu documentarea și „relocarea” Ada Kaleh (mai multe despre aceasta în postările viitoare).
Știm însă că unele dintre plante au supraviețuit (ca plante vii), fie adunate ca specimene științifice, fie ca amintiri personale: smochini au fost plantați lângă stația de metrou Titan sau în alte părți ale Bucureștiului de foști locuitori din Ada Kaleh și narcise de toamnă pot fi vizitate în Grădinile Botanice din București. Și cine știe pe unde au ajuns alte plante?
Ca o notă finală, ține și de noi cum alegem să călătorim prin arhive. Un exemplu în acest sens este călătoria pe care ne-o propune arhitecta Silvia Mihaela Diaconu. Pornind de la un mix de cercetare, interviuri, reconstrucții grafice și intervenții arhitecturale, arhitecta a creat „un alter ego al Ada Kaleh”: Grădinile fermecate din Ada Kaleh. Autoarea ne propune o explorare care începe de la urme materiale, dar ne duce într-un ținut al imaginației în care putem experimenta afectiv și intim insularitatea, așa cum ar fi spus Phillip Vannini și Jonathan Taggart. Experiența nu va fi niciodată la fel ca cea de a fi trăit pe insulă. Dar este călătoria care ne este accesibilă nouă.
Text de Alexandra Ion
PS: În culisele cercetării
• Timp: 1 1/2 luni de cercetare
• Unde: Internet, Arhive, E-mailuri, Zoom
• Cum: căutarea informațiilor utile și a cercetătorilor care s-au ocupat de subiect, citirea și colecționarea memoriilor, scris cereri de acces, cercetare în arhive, gândit și scris.
* Mulțumiri INP- Institutul Național al Patrimoniului pentru permisiunea de a cerceta în arhive și de a reproduce imaginile din Fototecă, și domnului Alin Saidac pentru asistența sa amabilă.
Multumiri si lui Cristian Besliu pentru resursele puse la dispozitie si Silviei Diaconu ca mi-a oferit din timpul ei pentru a povesti despre cercetarea intreprinsa.
Islands indicate a river’s pattern. They are large or small, streamlined or irregular, formed through the deposition of sediments or covered in vegetation. Through their features, islands are indicators for a river’s flow variability, as well as for the power and competence of transporting the sediment load. Rivers with islands also have a higher variety of species [1].
Islands have dotted all the large European rivers (e.g. Rhine, Rhône, Garonne, Po, Waal) [2]. Due to human impact, rivers incised which led in some cases to the loss of their islands and to fluvial metamorphosis. Consequently, habitats were destroyed.
Despite numerous transformations, the Danube River continues to form islands. Along the lower course we counted almost 60% of its quasi-natural islands and 12% of its altered islands [3]. Generally, the islands at the frontier with Bulgaria are covered by natural vegetation or reforested. Vegetation is an indicator of stability. Only small areas of these islands, upstream and sidewise, are formed of sediment devoid of vegetation. This suggests a modest, but continuous island formation.
Grădiștea Island is a case study of a quasi-natural island, and its biography an example of an island’s genesis. It is located at approximately 16.5 km south-west of Corabia town. The island formed through the merging of two smaller islets. The island then extended upstream by sediment deposition. Most of the sediment patch has been eroded during the analyzed period of 1990-2020, while the rest of it has been colonized by vegetation. Two other small islets in the same river area have been eroded, as well as small areas of the Danube’s banks (Fig. 1).
Overall, during the analyzed period (1990-2020), the total area of islands located between the confluences of the Danube with its tributaries Jiu and Olt rivers did not record a trend of evolution. Yet, the area covered by vegetation slightly increased, extending towards previously active areas (Fig. 2).
Fig. 1. Evolution of the Grădiștea Island during the period 1990-2020, based on Landsat imagery, for the low water phase of the hydrological regime Fig. 2. Variations of Danube islands’ area between the confluences with Jiu and Olt rivers during the period 1990-2020, based on Landsat imagery, for the low water phase of the hydrological regime
This evolution is suggestive of a less dynamic hydrosystem, with rare floods and without sediment pulses, which allow the vegetation to develop and colonize the newly emerged surfaces. In the absences of major changes in the Danube River Basin, this evolution will continue.
At a European scale, due to their dynamic nature, islands have been the overlooked characters of rivers – abandoned to the catchment’s destiny or controlled and suffocated by river engineering. All of these actions shaped and changed them. Currently, by introducing an ecological paradigm in river science and practice society acknowledges their intrinsic value as multispecies habitats.
Islands have been the rivers’ Cinderellas. In the last approx. 25 years, they have (slowly) transformed the way in which society imagines them. The fairy tale of Cinderella has a happy ending. The story of islands continues to unfold and its trajectory will be determined by human priorities.
Text by Gabriela Ioana-Toroimac
References
[1] Wyrick JR, Klingeman PC (2011) Proposed fluvial island classification scheme and its use for river restoration. River Res Applic 27:814-825
[2] Gurnell AM, Petts GE (2002) Island-dominated landscapes of large floodplain rivers, a European perspective. Freshw Biol 47:581-600
Insulele arată caracterul unui râu. Sunt mari sau mici, alungite sau neregulate, formate numai din aluviuni sau acoperite de vegetație. Prin caracteristicele lor, insulele sunt un indicator pentru variabilitatea scurgerii apei râului, dar și pentru puterea și competența de transport a aluviunilor. Râurile cu insule au și o mai mare varietate a speciilor [1].
Marile râuri ale Europei (e.g. Rin, Ron, Garonne, Pad, Waal) au fost presărate cu insule [2]. Ca urmare a impactului antropic, râurile au început să se degradeze, în unele cazuri până la pierderea insulelor și metamorfoză fluviala. Habitate au fost deci distruse.
În ciuda numeroaselor transformări, Dunarea încă are insule. Pe cursul său inferior sunt aproximativ 60% din insulele sale cvasi-naturale și 12% din cele modificate de către om [3]. Insulele de la frontiera cu Bulgaria sunt în general acoperite cu vegetație naturală sau împădurite. Vegetația este un indicator de stabilitate. Doar suprafețe mici, în amonte și lateral, sunt constituite numai din aluviuni fără vegetație, ceea ce indică formarea continuă a insulelor, dar de mică amploare.
Ca exemplu de insulă naturală, Insula Grădiștea, situată la aproximativ 16,5 km sud-vest de orașul Corabia, este un exemplu de formare a unei insule. Aceasta a rezultat din unirea a două insule mai mici. A crescut spre amonte prin depunerea de aluviuni. O mare parte din aceste aluviuni au fost erodate în perioada analizată 1990-2020, iar restul au fost colonizate de vegetație. Alte două insule de mici dimensiuni din acest tronson de râu au fost erodate. De asemenea, suprafețe mici erodate au fost identificate și pe malurile Dunării.
În ansamblu, în perioda analizată (1990-2020), suprafața totală a insulelor dintre confluențele Dunării cu afluenții Jiu și Olt nu a înregistrat o tendință de evoluție. Dar suprafața acoperită cu vegetație a înregistrat o ușoară tendință de creștere în detrimentul suprafețelor fără vegetație, active.
Fig. 1. Evoluția Insulei Grădiștea în perioada 1990-2020, pe baza imaginilor Landsat, la ape mici
Fig. 2. Variația suprafeței insulelor Dunării dintre confluențele cu râurile Jiu și Olt în perioada 1990-2020, pe baza imaginilor Landsat, la ape mici
Aceasta evoluție este demonstrativă pentru un hidrosistem puțin dinamic, cu inundații rare și fără pulsuri sedimentare, ceea ce permite vegetației să colonizeze suprafețele nou formate. În lipsa unor schimbări majore de management în bazinul hidrografic al Dunării, această evoluție va continua.
La scară europeană, prin natura lor dinamică, insulele au fost mult timp personajele nedreptățite ale râurilor – abandonate destinului bazinului hidrografic sau încorsetate și sufocate de amenajări, suferind schimbări. În prezent, prin introducerea paradigmei ecologice în știința și practica râurilor, începe să li se recunoască valoarea intrinsecă de habitat multispecii. Insulele sunt Cenușăresele râurilor care și-au transformat (lent) imaginea percepută de societate în ultimii aproximativ 25 ani. Povestea Cenușăresei se oprește la un final fericit. Povestea insulelor va fi continua să fie spusă și impusă de prioritățile societății.
There is a paradox around Lower Danubian islands: they are visible, but hidden, connected, but closed-off, present, but also missing. They are the ultimate in-between places.
In a newspaper entry* from 18 August 1935 we read about a trip to the now submerged Ada Kaleh** island. The visitors cross the river on a boat and land on the island, making their way to the long and narrow row of bazaars. Here there are merchants who stand in front of their long tables, selling sugar, postcards, and cigarettes. From there the path takes them past gardens and enclosed houses, with ‘plenty of trees throughout the island’.
They are told that strangers are not allowed in the houses, not to violate their cleanliness with their shoes or speech: ‘most of the houses are not visible: they are surrounded by trees and a high fence, a dog barks, but no one is curious about the strangers.’ Eventually they convince a Turkish woman [the majority of the population on the island were Turkish] who reluctantly allows them to peek into her house. Here they discover a world closed off to those who were not from the island, cleanliness and simplicity, copper vessels, and a multicolored carpet on the snow-white floors.
In a different newspaper, we read an entry from 1969 about: ‘the island which exists and doesn’t exist. If I look to the other side, I see an island. There’s the Turkish mosque on it, there’s even the fortress and in some places I even see people.’ However by this point in time visitors were no longer allowed on the island, the inhabitants had left, workers were demolishing buildings and others were uprooting trees to make way for the new Iron Gates hydropower plant. Soon after this the island was submerged and now it is only a memory. Even so, while the physical island disappeared under waters, with fragments being relocated on the nearby Simian island and objects brought to local museums or kept in private collections, the image of the island is still very present on online forums.
There are more than 180 islands in the Romanian-Bulgarian-Ukrainian sector of the Danube. Actors with dynamic biographies, these islands enter and disappear from history. One way in which we can track their journeys is from one map to another. For example, in a 2017 study, Andreea-Florentina Marin charts how the total number of islets along the Danube River between Giurgiu and Oltenita changes: there are 16 on the Mappa specialis Valachiae created by Josephi Dirwaldt (1810), 19 islets on Charta Romaniei Meridionale by Carol Szathmari and 24 on satellite images in 2016.
Their number is not only dependent on the natural morphological and ecological processes shaping river islands, with new islands emerging or others migrating, but there is also a separate history intertwined with the ways in which people have drawn these islands, part of geo-political framings. In the last hundreds of years, they have been of interest to the neighboring empires and national states.
The two stories about Ada Kaleh bring to light another trait of these islands: they are at the same time connected, but closed off. Navigating down the River, one cannot overlook these islands. And yet, the people on Ada Kaleh had kept their mysteries closed off from the prying eyes of visitors behind the tall walls of houses, while the island was a tourist destination. On other islands, lush vegetation has taken over and it is difficult for people to pass through, turning them into safe havens for animals and birds, or even points of crossings for illegal immigrants.
Lush vegetation on a Danubian island. Photo by Stefan Dorondel
At the same time, fishermen, wild boars, or hunters cross from the mainland, connecting the two. Reading through old documents, we also discover the complex bureaucratic and economic networks which connected these islands and the early modern riparian states (but more on this in future blog posts).
Lastly, there is an interesting relationship with the River itself. While the islands stand above waters, life on them emerges from the waters. Returning to Ada Kaleh, the island was flooded periodically in spring and autumn (see the first photograph), when: ‘women gathered in front of the houses, and washed the clothes on their doorsteps, and when the water retreated they collected the fish left behind. If the floods lasted until winter time, we had an ice rink in our own yard’ (Gheorghe Bob in Carmen Mihalache & Magda Andreescu 2012, Adakale-li.Patria din buzunarul de la piept, Ed. Martor, p. 14***).
Researching Danubian islands takes one on a journey across borders and in time. The islands find themselves on borders, while they enclose their own worlds. They are fixed on maps, yet some shift through time. ‘Borders frighten; frontiers entice.‘ in the words of Jacob Mikanowski. And this is where the allure of the in-between places lies.
**Ada Kaleh, which means the Fortress Island (from the fortress built here by the Austrians in the late 17th century), was an island in the Danube Gorges, close to Orsova. With a long history, in modern times it found itself under Austrian-Hungarian and Ottoman rulings. Most of the population was Turkish. After 1923 it officially became part of the Romanian state.
***Thank you Cristian Besliu for the reference.
///
Insulele dunărene, locuri liminale
Insulele de la Dunărea de Jos sunt prinse într-un paradox: sunt vizibile, dar ascunse, conectate, dar închise. Ele sunt locuri liminale prin excelență.
Într-un ziar* din 18 august 1935 citim despre o călătorie pe insula Ada Kaleh **. Vizitatorii traversează râul pe o barcă și coboară pe insulă (care astăzi nu mai există) îndreptându-se spre strada lungă și îngustă cu bazare. Aici găsesc negustori care stau la mese lungi, unde vând zahăr, cărți poștale și țigări. De acolo, cărarea îi duce pe lângă grădini și case închise, cu „mulți copaci pe toată insula”.
Li se spune că străinii nu au voie să intre în case, să nu tulbure curățenia cu pantofii sau vorbirea lor: „majoritatea caselor nu pot fi văzute: sunt înconjurate de copaci și un gard înalt, un câine latră, dar nimeni nu este curios de străini.” În cele din urmă, ei conving o femeie turcă [majoritatea populației de pe insulă era de origine turcă] care le permite, cu reticență, să arunce o privire în casa ei. Aici descoperă o lume rămasă închisă pentru cei care nu erau de pe insulă, curățenie și simplitate, vase de cupru și un covor multicolor pe podeaua “albă ca zăpada”.
Într-un alt ziar citim un articol din 1969, unde autorul privește Ada Kaleh de pe malul românesc: „insula care există și nu există. Dacă mă uit în partea cealaltă, văd o insulă. Există moscheea turcească pe ea, există chiar și cetatea și în unele locuri văd oameni.” Dar deja la acest moment vizitatorii nu mai aveau voie pe insulă, locuitorii plecaseră, muncitorii demolau clădiri, iar alții dezrădăcinau copacii pentru a face loc noii hidrocentrale de la Porțile de Fier. La scurt timp după aceasta insula a fost scufundată și acum a rămas doar o amintire. Chiar și așa, în timp ce insula fizică a dispărut sub ape, fragmente din cetate fiind mutate pe insula Șimian din apropiere, iar unele obiecte aduse la muzee locale sau păstrate în colecții private, imaginea insulei este încă foarte prezentă pe forumurile online.
Există mai mult de 120 de insule în sectorul româno-bulgaro-ucrainean al Dunării. Actori cu biografii dinamice, aceste insule intră și dispar din istorie. O cale de a le surprinde călătoria este prin a ne apleca asupra hărților vechi. De exemplu, într-un studiu din 2017, Andreea-Florentina Marin arată cum se modifică numărul total de insulițe de-a lungul fluviului Dunărea între Giurgiu și Oltenita: găsim 16 pe Mappa specialis Valachiae creată de Josephi Dirwaldt (1810), 19 insulițe pe Charta Romaniei Meridionale de Carol Szathmari și 24 pe imagini din satelit în 2016.
Numărul lor nu depinde însă doar de procesele morfologice și ecologice naturale care modelează insulele fluviale, cu noi insule care apar sau altele care migrează, cât există și o istorie separată determinată de felul în care ele au fost desenate și puse pe hartă ca parte a preocupărilor geopolitice ale imperiilor sau statelor vecine.
Cele două povești despre Ada Kaleh scot la iveală și o altă trăsătură a acestor insule: ele sunt în același timp conectate, dar rămân închise. Navigând pe râu, nu putem trece cu vederea aceste insule. Și totuși, oamenii de pe Ada Kaleh și-au păstrat secretele ascunse de ochii curioși ai vizitatorilor în spatele zidurilor înalte ale caselor, în timp ce insula era o destinație turistică. Pe alte insule, vegetația luxuriantă domină și este dificil pentru oameni să pătrundă, ceea ce le transformă în refugii pentru animale și păsări, sau chiar puncte de trecere pentru imigranții ilegali.
În același timp, pescarii, porcii mistreți sau vânătorii ajung pe insule de pe malurile riverane, conectând cele doua zone. Citind documente vechi, descoperim și încrengăturile rețelelor birocratice și economice care au conectat aceste insule și statele riverane moderne timpurii (dar mai multe despre asta în viitoarele postări de peblog).
În cele din urmă, există o relație interesantă cu Râul în sine. În timp ce insulele au ieșit deasupra apelor, viața pe ele depinde de ape. Întorcându-ne la Ada Kaleh, insula era inundată periodic primăvara și toamna (vezi prima imagine), când: „femeile se strângeau în fața caselor și spălau rufe din pragul ușii, iar când scădea apa, culegeau peștii rămași pe uscat. Dacă inundațiile țineau până iarna, apa îngheța și aveam patinoar natural chiar în curte” (Gheorghe Bob în Carmen Mihalache & Magda Andreescu 2012, Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept, Ed. Martor, p. 14 ***).
Studierea insulelor dunărene ne poartă cu ele într-o călătorie peste granițe și în timp. Insulele sunt locuri de graniță, în același timp închizînd propriile lumi. Apar ca puncte fixate pe hărți, dar poziția li se schimbă în timp. În cuvintele lui Jacob Mikanowski, “Frontierele înspăimântă; frontierele ademenesc.” Și în asta rezidă fascinația acestor locuri liminale.
In the latest issue of Global Environment Stefan Dorondel takes a critical view to ecological restoration projects in light of ‘citizen science’. Stefan discusses a couple of high-profile examples of such projects along the Danube river, in Romania and Bulgaria to argue for new approaches to ecological restoration that take into account local knowledge.
Ecological restoration is the ‘process of assisting the recovery of an ecosystem that has been degraded, damaged or destroyed’ by human activity.
On the Bulgarian banks of the Lower Danube two sites were the focus of ecological restoration projects between 2005 and 2010: Persina Nature Park in Belene and Kalimok Brashlen Boblata near the town of Turtrakan. Both projects aimed to restore parts of the former floodplain that had been radically changed by the socialist regime Danube Delta […] However, no local people were involved in designing and implementing the restoration work. Local residents are also banned from the restored ecosystems and the Nature Park, although their families had lived with and from those waters and forests for generations.
Moreover, the importance of general public engagement in addressing environmental problems is vital for a sustainable future, free of environmental crises
Channel relinking Babina Island to the Danube. Source: Figure 2 in Dorondel 2021, Global Environment 14/1, pp. 201-207(7)
///
Deschiderea unui domeniu de cercetare. Restaurarea ecologică, cunoașterea locală și știința cetățenilor
În cel mai recent număr al Global Environment, Stefan Dorondel propune o privire critică asupra proiectelor de restaurare ecologică în lumina „științei cetățenești”. Ștefan discută câteva exemple de astfel de proiecte importante care s-au implementat de-a lungul fluviului Dunărea, în România și Bulgaria, pentru a pleda pentru noi abordări ale restaurării ecologice care să țină seama de înțelepciunea oamenilor care trăiesc în strâns contact cu zonele în curs de restaurare.
Daniel Cain discovered a copy of the first map of the Lower Danube islands dated at the end of 19th century. The original map goes back to 1830 when a Mixed Commission drew the boundary along the Danube between the Ottoman Empire and Wallachia and Moldavia.
The geography of the Lower Danube appeared strange and “uncivilised” for the West at the time, in the words of historian Joanne Yao:
“This uncivilized geography was dangerous not only because it threatened European trade, but also because the river threatened to flow backwards, bringing irrationality to the heart of Europe.
In the 18th century, German Romantic poet Friedrich Hölderlin wrote that the Danube flowed backwards — a theme echoed by Martin Heidegger and modern Romanian poets. Indeed, unlike most rivers, the mile markers on the Danube began at the delta and increased upriver, and apart from the German Swabians, who headed downriver in the mid-18th century, trade, ideas and conquering armies have almost always flowed upriver”
(‘Conquest from barbarism’: The Danube Commission, international order and the control of nature as a Standard of Civilization, 2019)
Source featured image: Arhivele Naționale ale Bulgariei (Central State Archives) – ЦДА, ф. 176к, оп.21, а.е. 959
///
Insule în arhive
Daniel Cain a descoperit o copie realizată la sfârșitul secolului XIX dupa prima hartă a insulelor de pe Dunare, din 1830. Harta a fost întocmită de comisia mixtă care a delimitat insulele de pe Dunăre, între Imperiul Otoman și Principatеlе Țara Românească și Moldova (Valahia si Moldova).
Sursă: Arhivele Naționale ale Bulgariei – ЦДА, ф. 176к, оп.21, а.е. 959
State, Communities and Nature of the Lower Danube Islands: An Environmental History (1830-2020) 